Juliette Bonaventure, antillaise, élève seule ses cinq enfants dans une cité HLM et gagne sa vie en tant que femme de ménage de l’immeuble abritant la société de produits laitiers Blanlait.
Un jour, par hasard, elle découvre que certains collaborateurs de Romuald Blindet — le PDG de l’entreprise Blanlait — sont impliqués dans une louche affaire boursière ayant entraîné un empoisonnement des yaourts. Elle en informe Romuald qui ne prend d’abord pas au sérieux les accusations d’une « simple femme de ménage », d’autant plus qu’elle lui laisse également entendre que sa propre épouse le trompe — sans lui reprocher pour autant d’avoir lui-même une liaison avec sa secrétaire.
Ayant tardivement découvert le pot aux roses, Romuald se retrouve piégé. Traqué par la Brigade financière et n’ayant confiance en personne, il sollicite l’aide de Juliette, demandant à cette dernière de bien vouloir l’héberger le temps de prouver son innocence. Juliette accepte et regarde, sans mot dire, Romuald prendre ses aises chez elle, sans lever le petit doigt pour la soulager dans ses tâches quotidiennes. Finalement blanchi de toute accusation, il quitte l’appartement, laissant quelques billets sur la table.
Riddick ou Les Chroniques de Riddick est un film de science-fiction américano-canadien écrit et réalisé par David Twohy et sorti en 2013. Il s’agit de la suite chronologique de Pitch Black et des Chroniques de Riddick. Il est le 3e film de la franchise Les Chroniques de Riddick.
Synopsis:
Richard B. Riddick est laissé pour mort sur une planète inconnue. Gravement blessé, il doit faire face à deux types de créatures habitant la planète : une sorte de loup et une créature aquatique venimeuse, mais il réussit à trouver un refuge pour récupérer de ses blessures. Plus tôt, il était le leader des Necromonger et désirait se rendre sur sa planète natale Furya, mais il fut trahi par son second Vaako dont son homme de main le laissa pour mort sur cette mystérieuse planète qui n’est pas celle qu’il espèrait. Rétabli de ses blessures, Riddick doit s’adapter à son nouvel environnement avec pour seul compagnon une jeune créature canidé qu’il a adopté. Il désire se rendre sur une terre plus fertile, mais il doit pour cela traverser une mare peuplée de créatures aquatiques venimeuses. Après avoir passé beaucoup de temps pour se préparer (il s’est injecté le venin de ces créatures pour en être immunisé), il réussit à passer avec son compagnon canidé.
Hans Ruedi Giger ce créateur Suisse à qui nous devons les films « Alien »
Hans Ruedi Giger, 5 février 1940 – 12 mai 2014 était un artiste suisse surtout connu pour ses images à l’aérographe d’humains et de machines connectés dans des relations biomécaniques froides. Giger a ensuite abandonné l’aérographe pour les pastels, les marqueurs et l’encre. Il faisait partie de l’équipe d’effets spéciaux qui a remporté un Oscar pour la conception visuelle du film d’horreur de science-fiction de 1979 de Ridley Scott Alien. Son travail est exposé en permanence au musée H.R. Giger de Gruyères. Son style a été adapté à de nombreuses formes de médias, y compris les pochettes d’albums de disques, les meubles et les tatouages.
Nommé en l’honneur de l’artiste extraterrestre, le musée H.R. Giger en Suisse ravira les fans de science-fiction et d’horreur.
Hans Ruedi Giger, acest creator elvețian căruia îi datorăm filmele „Alien”
Hans Ruedi Giger, 5 februarie 1940 – 12 mai 2014 a fost un artist elvețian cunoscut mai ales pentru imaginile sale cu aerograf de oameni și mașini conectate în relații biomecanice reci. Giger a abandonat apoi aerograful pentru pasteluri, markere și cerneală. El a făcut parte din echipa de efecte speciale câștigătoare de Oscar pentru proiectarea vizuală a filmului de groază sci-fi Alien din 1979 al lui Ridley Scott. Opera sa este expusă permanent la Muzeul H.R. Giger din Gruyères. Stilul său a fost adaptat multor forme de media, inclusiv coperți de discuri, mobilier și tatuaje.
Numit pentru artistul „Alien”, muzeul H.R. Giger din Elveția va încânta fanii SF-ului horror.
Hans Ruedi Giger this Swiss creator to whom we owe “Alien”
Hans Ruedi Giger, 5 February 1940 – 12 May 2014 was a Swiss artist best known for his airbrushed images of humans and machines connected in cold biomechanical relationships. Giger later abandoned airbrush for pastels, markers and ink. He was part of the special effects team that won an Academy Award for the visual design of Ridley Scott’s 1979 sci-fi horror film Alien. His work is on permanent display at the H.R. Giger Museum in Gruyères. His style has been adapted to many forms of media, including record album covers, furniture and tattoos.
Named for ‘Alien’ artist, H.R. Giger museum in Switzerland will delight sci-fi, horror fans.
Il est de ces épisodes de la vie ou ce que l’on croyait acquis nous glisse entre les doigts et s’en va sans ne jamais revenir.
Dans la vie, rien ne dure. La vie elle–même s’arrête à un moment donné.
Le crabe dont vous voyez l’image ci dessus et les vidéos ci dessous a été un checkpoint de ma vie durant 6 longues années et du jour au lendemain, tout c’est arrêté.
Lorsqu’une histoire s’arrête d’elle même c’est que c’était le bon moment.
Je purge mon environnement et me libère des parasites qui gravitent autour de moi.
Există momente în viață când ceea ce credeam că am dobândit ne scăpa printre degete și dispare, pentru a nu se mai întoarce niciodată.
În viață, nimic nu durează. Viața însăși se oprește la un moment dat.
Crabul a cărui imagine o vedeți mai sus și videoclipurile de mai jos a fost un punct de control în viața mea timp de 6 ani lungi și brusc totul s-a oprit.
Când o poveste se termină singură, este pentru că a fost momentul potrivit.
Îmi epurez mediul înconjurător și mă eliberez de paraziții care gravitează în jurul meu.
À la recherche de la Panthère rose (Trail of the Pink Panther) est un film américano-britannique réalisé par Blake Edwards et sorti en 1982.
C’est le dernier opus de la série de films mettant en vedette Peter Sellers dans le rôle de l’inspecteur Clouseau. Il constitue la première partie d’un diptyque, qui sera suivi l’année suivante par L’Héritier de la Panthère rose.
Le fameux diamant la Panthère rose a disparu. L’inspecteur Clouseau, qui a été appelé pour mener l’enquête, disparaît avec son avion. Marie Jouvet, une célèbre journaliste française, va alors tenter de le retrouver.
Le partage des valeurs est la seule alternative possible
Soit je suis né trop tôt, soit je suis né trop tard:
Je ne peux m’empêcher d’apporter mon secours à un être dans le besoin. Que ce soit une personne âgée, n’importe qui dans la rue, un enfant ou un animal, ma main se tend automatiquement et spontanément vers celui qui est dans le besoin quitte à en faire moi-même les frais et prendre sur moi.
Cette spontanéité m’a valu l’exclusion de bien des cercles d’amis, ces derniers me classifiant comme une personne anormale et soupçonnant même ma bonne volonté d’être à l’origine du mal. Pourtant, il n’y a rien de plus simple et facile que de dire à n’importe qui qu’on l’aime. La difficulté réside dans le cœur de ceux qui reçoivent et déforment les messages envoyés.
Un enfant saura toujours avec les yeux fermés retrouver le chemin de l’amour mais un enfant perd son innocence dès l’instant ou il est corrompu pour la première fois par l’adulte qui se dit protecteur.
Le bénévolat clarifie toutes les suspicions. Il donne sans compter, invite les cœurs brisés à partager les peines, il s’en remet à l’espoir d’un lendemain meilleur envers et contre tout. (peut-être)
Ce message vous est dédié Kathia et je suis certain que vous et moi sommes sur la même longueur d’ondes.
Que mes poèmes vous fassent découvrir de nouveaux horizons, que mes notes intemporelles meublent votre temps parce que pour vous, j’ai tout le mien.
Mes pensées vont vers vous parce que je sais que vous êtes une belle personne.
Merci.
Merci au label RCA pour son aimable autorisation.
***** Volunteer *****
To Kathia
Sharing values is the only possible alternative
Either I was born too early or I was born too late:
I can’t help but help someone in need. Whether it’s an elderly person, someone on the street, a child, or an animal, my hand automatically and spontaneously reaches out to those in need, even if it means paying the price myself.
This spontaneity has earned me exclusion from many circles of friends, who classify me as abnormal and even suspect my good intentions of being the source of evil. Yet, there is nothing simpler and easier than telling anyone you love them. The difficulty lies in the hearts of those who receive and distort the messages sent.
A child will always know how to find the path to love with his eyes closed, but a child loses his innocence the moment he is corrupted for the first time by the adult who claims to be his protector.
Volunteering clears all suspicions. It gives without counting, invites the brokenhearted to share their sorrows, and relies on the hope of a better tomorrow, despite all odds. (maybe)
This message is dedicated to you Kathia and I am sure that you and I are on the same wavelength.
May my poems make you discover new horizons, may my timeless notes fill your time because for you, I have all of mine.
My thoughts are with you because I know you are a beautiful person.
Thank you.
Many thanks to RCA for their kind permission.
***** Voluntar *****
A împărtăși ceea ce ai este singura alternativă posibilă.
Ori m-am născut prea devreme, ori m-am născut prea târziu:
Nu pot să nu ajut pe cineva care are nevoie. Fie că este o persoană în vârstă, oricine pe stradă, un copil sau un animal, mâna mea se întinde automat și spontan către cei care au nevoie, chiar dacă înseamnă să plătesc și eu prețul și să-l iau asupra mea.
Această spontaneitate mi-a adus excluderea din multe cercuri de prieteni, care mă clasifică drept o persoană anormală și chiar bănuiesc că bunăvoința mea este sursa răului. Cu toate acestea, nu există nimic mai simplu și mai ușor decât să spui cuiva că îi iubești. Dificultatea se află în inimile celor care primesc și distorsionează mesajele trimise.
Un copil va ști întotdeauna să găsească calea spre iubire cu ochii închiși, dar un copil își pierde inocența în momentul în care este corupt pentru prima dată de adultul care pretinde că îi este protectorul.
Voluntariatul clarifică toate suspiciunile. Dăruiește fără să socotească, invită inimile zdrobite să-și împărtășească necazurile, se bazează pe speranța unui mâine mai bun împotriva oricărui pronostic. (pot fi)
Acest mesaj îți este dedicat Kathia și sunt sigur că tu și cu mine suntem pe aceeași lungime de undă.
Fie ca poeziile mele să te facă să descoperi noi orizonturi, fie ca notele mele atemporale să-ți umple timpul pentru că pentru tine le am pe toate ale mele.
Gândurile mele sunt cu tine pentru că știu că ești o persoană frumoasă.
Multumesc.
Mulțumim casei de discuri RCA pentru permisiunea lor.
Que tu le veuille ou non, l’amour demeurera le leitmotiv.
La Guerre? Pourquoi faire. La haine n’existe que dans les cœurs qui on perdu leurs repaires et ne savent plus à quel sein se vouer.
Il faut élaborer de nouveaux plans. Il faut mettre au pilori la compétition et privilégier de la collaboration, l’entraide . Il faut revoir de fond en comble nos valeurs et renouer avec la vie.
Between Ukraine and Russia, a beautiful love story
Whether you like it or not, love will remain the leitmotif.
War? Why bother? Hatred only exists in hearts that have lost their bearings and no longer know where to turn.
We need to develop new plans. We need to put competition on the back burner and prioritize collaboration and mutual aid. We need to completely rethink our values and reconnect with life.
Între Ucraina și Rusia,
o frumoasă poveste de dragoste
Fie că vă place sau nu, dragostea va rămâne leitmotiv.
Războiul? De ce să o faci? Ura există doar în inimile care și-au pierdut orientarea și nu mai știu în ce direcție să se întoarcă.
Trebuie elaborate noi planuri. Trebuie să încurajăm dezvoltarea și să promovăm colaborarea și asistența reciprocă. Trebuie să ne regândim complet valorile și să ne reconectăm cu viața.
Film complet (1973) Version Française et version Originale (EN)
Film complet (1973) versiune franceză și versiune originală (EN)
Full movie (1973) French version and Original version (EN)
Tu as envie d’avoir peur? Bonne nuit!
***** L’exorciste *****
Chris McNeill, actrice de télévision, s’inquiète d’entendre de plus en plus fréquemment des bruits bizarres dans la chambre de sa fillette, Regan. Celle-ci se plaint d’avoir des difficultés à dormir à cause des mouvements spasmodiques qui ébranlent son lit. D’abord incrédule, Chris vérifie bientôt les dires de sa fille. Celle-ci se transforme peu à peu en un véritable monstre.
Do you feel like being scared? Good night!
***** The Exorcist *****
Chris McNeill, a television actress, is concerned about hearing strange noises more and more frequently in her daughter, Regan’s, bedroom. She complains of having difficulty sleeping because of the spasmodic movements that shake her bed. At first incredulous, Chris soon verifies his daughter’s statements. This gradually transforms into a real monster.
Vrei să te sperii? Noapte bună!
***** Exorcistul *****
Chris McNeill, o actriță de televiziune, este îngrijorată să audă din ce în ce mai des zgomote ciudate în dormitorul fiicei ei, Regan. Se plânge că are dificultăți de somn din cauza mișcărilor spasmodice care îi scutură patul. La început neîncrezător, Chris a verificat curând declarațiile fiicei sale. Acest lucru se transformă treptat într-un adevărat monstru.
Une petite princesse sans prétention que j’ai adorée juste le temps d’un café sur une terrasse au bord du lac Léman et ensuite…
Sur une terrasse au bord du lac Léman, une oreille indiscrète …Voilà comment avec une glace Vanille Framboise j’ai connu Rose Laurens. Il y a eu ensuite une promenade, un repas et une nuit…. Si tu savais Rose le jour ou j’ai appris ta disparition à quel point j’ai été effondré.
Elle nous chantait : “Quand tu pars” Nous partons tous un jour et ce qu’il faut réaliser, c’est que chaque seconde vécue ne se revivra jamais, que chacune de ces secondes est un départ.
Vidéo: “Quand tu pars (Pour vivre dans ta lumière)” Cette chanson que nous devons à Francis Cabrel et Jean-Pierre Goussaud m’a fait pleurer plus d’une fois.
« Ma petite princesse, l’étincelle que tu as laissé dans le firmament ne s’éteindra jamais. »
Merci à Warner Bros pour la permission.
Merci à Francis Cabrel – Jean-Pierre Goussaud
***** Walk in your light *****
Rose Laurens
A little, unpretentious princess, whom I adored only for a coffee on a terrace on the shores of Lake Geneva and then…
On a terrace on the shores of Lake Geneva, an indiscreet ear…That’s how I met Rose Laurens with a Vanilla Raspberry ice cream. Then there was a walk, a meal and a night…. If you knew Rose the day I learned of your disappearance, how devastated I was.
She sang to us: “When you leave” We all leave one day and what we must realize is that every second lived will never be experienced again and that each of these seconds is a departure.
Video: “When you leave (To live in your light)” This song we owe to Francis Cabrel and Jean-Pierre Goussaud made me cry more than once.
« My little princess, the spark you left from the firmament will never be extinguished. »
Many thanks to Warner Bros for the kind permission.
Many thanks to Francis Cabrel – Jean-Pierre Goussaud
***** Umblă în lumina ta *****
Rose Laurens
O prințesă mică, fără pretenții, pe care am adorat-o doar pentru timpul unei cafele pe o terasă de pe malul lacului Geneva și apoi…
Pe o terasă de pe malul lacului Geneva, o persoană cu urechea… Așa l-am cunoscut pe Rose Laurens cu o înghețată Vanilla Raspberry. Apoi a fost o plimbare, o masă și o noapte… Dacă ai ști cât de supărat am fost în ziua în care ai plecat.
Ea ne-a cântat: „când pleci”. Mergem cu toții acolo într-o zi și ceea ce trebuie să înțelegem este că fiecare secundă trăită nu va mai fi trăită niciodată și că fiecare secundă este o plecare.
Videoclip: „Când pleci (Pentru a trăi în lumina ta)” Această melodie pe care o datorăm lui Francis Cabrel și Jean-Pierre Goussaud m-a făcut să plâng de mai multe ori.
« Micuța mea prințesă, scânteia pe care ai lăsat-o de pe firmament nu se va stinge niciodată. »
Mulțumim lui Warner Bros pentru permisiunea.
Mulțumiri lui Francis Cabrel – Jean-Pierre Goussaud
