Culture et cinéma: « Le jour ou la terre s’arrêta »
Le Jour où la Terre s’arrêta (The Day the Earth Stood Still) est un film de science-fiction américain, remake du film du même nom de 1951, réalisé par Scott Derrickson sur le scénario de David Scarpa d’après le scénario original d’Edmund H. North, avec Keanu Reeves, Jennifer Connelly, Kathy Bates et Jon Hamm. Le film sortit le en Belgique et en France, et le aux États-Unis.
Synopsis
Une sorte de sphère atterrit sur Terre. En sort Klaatu, un extraterrestre d’apparence humaine (mais né d’une chrysalide) qui souhaite transmettre un message à l’humanité alors que des phénomènes étranges font leur apparition.
Cultură și cinema: ziua în care pământul a stat pe loc
The Day the Earth Stood Stilleste un film american de science-fiction, remake al filmului omonim din 1951, regizat de Scott Derrickson din scenariul lui David Scarpa din scenariul original de Edmund H. North, cu Keanu Reeves, Jennifer Connelly, Kathy Bates și Jon Hamm. Filmul a fost lansat pe 10 decembrie 2008 în Belgia și Franța și pe 12 decembrie 2008 în Statele Unite.
Rezumat
Un fel de sferă aterizează pe Pământ. Iese Klaatu, un extraterestru cu aspect uman (dar născut dintr-o crisalidă) care dorește să transmită un mesaj omenirii pe măsură ce apar fenomene ciudate.
Culture and Cinema: The Day the Earth Stood Still
The Day the Earth Stood Still is an American science fiction film, remake of the 1951 film of the same name, directed by Scott Derrickson from the screenplay by David Scarpa from the original script by Edmund H. North, starring Keanu Reeves, Jennifer Connelly, Kathy Bates and Jon Hamm. The film was released on December 10, 2008 in Belgium and France, and December 12, 2008 in the United States.
Synopsis
Some kind of sphere lands on Earth. Out comes Klaatu, an alien in human appearance (but born from a chrysalis) who wishes to convey a message to humanity as strange phenomena appear.
Distribution
Keanu Reeves (VF : Xavier Fagnon) : Klaatu
Jennifer Connelly (VF : Véronique Desmadryl) : Helen Benson
Kathy Bates (VF : Denise Metmer) : Regina Jackson, secrétaire à la Défense des États-Unis
Jon Hamm (VF : Constantin Pappas) : Docteur Granier
John Cleese (VF : Jean-Luc Kayser) : Professeur Barnhardt
Jaden Smith (VF : Léo Caruso) : Jacob Benson
Aaron Douglas : Le sergent Winter
Alisen Down : La femme à l’ordinateur portable
Mousa Kraish (en) (VF : Omar Yami) : Yusef
J. C. MacKenzie (en) (VF : Renaud Marx) : Grossman
Juan Riedinger (it) : William
Sunita Prasad : Rouhani
Brandon T. Jackson : un technicien
James Hong (VF : Jim Adhi-Limas) : M. Wu
Roger R. Cross (VF : Thierry Desroses) : Le général Quinn
Kyle Chandler (VF : Emmanuel Curtil) : John Driscoll
Lorsque l le monde va trop loin et que mère Nature baisse les bras…
Label Virgin Records (Histoire)
Depuis la signature des Sex Pistols en 1973, le label Virgin Records continue de surprendre et de rebondir. Si en 2013 le nom Virgin rappelle avant tout en France la fermeture de plusieurs boutiques de la franchise, il ne faut pas confondre les megastores du groupe et le label qui lui est à la fête pour célébrer quarante ans d’aventures supersoniques menées par l’entrepreneur fou Richard Branson.
Que de chemin parcouru depuis le lancement de Virgin Records en 1973, baptisé ainsi par l’équipe de Richard Branson car ses associés et lui étaient alors vierges de toute expérience dans la création d’entreprise. Branson et son compère Powell étaient alors disquaires à Londres spécialisés dans l’import d’albums de krautrock où ils offraient de la nourriture végétarienne aux clients. Il n’y avait pas de quoi bâtir l’empire Virgin Group qu’on leur connaît aujourd’hui, qui s’étend des forfaits téléphoniques aux Megastore et pourtant tout est parti d’un pari musical risqué.
La firme londonienne a donné sa chance dès leurs débuts aux Sex Pistols et ce n’est sûrement pas un hasard. Ils ne savaient pas jouer de leurs instruments mais ont vite compris les règles du jeu pour faire déjà à l’époque, ce qu’on appellerait aujourd’hui du buzz, bien encadré, par cette maison de disques qui s’est fait une spécialité de recueillir les recalés des maisons de disques traditionnelles. C’est ainsi que Virgin a été une maison pour des groupes post-punk indispensables comme PiL, Magazine, XTC et peut certainement se vanter d’être le seul label capable de créer un lien entre les Spice Girls, Devo et même Daft Punk, repéré par une filiale de Virgin en France, appelée Source qui inclut son titre “Musique” en 1996 à la compilation Sourcelab vol 2.
Mais la toute première sortie du label qu’on célèbre cette année a été “Tubular Bells” de Mike Oldfield, un album ovni dont aucun autre label ne voulait entendre parler et qui est depuis entré dans l’histoire.
Quarante ans après, le Royaume-Uni célèbre ce succès national avec une exposition qui insiste sur les “40 years of disruptions” (40 ans de perturbations) du label. Richard Branson, toujours un brin mégalo, en profite pour partager les secrets de son succès dans son autobiographie “Like A Virgin”. Bien entendu les documentaires et compilations vont pleuvoir toute l’année.
Mais n’oublions pas de rappeler que ce label divisé en filiales n’a pas résisté à la crise du disque : fusionné en 2006 avec Capital Records, puis racheté, puis revendu jusqu’à faire partie aujourd’hui d’Universal Music, le bateau ivre Virgin Records a marqué l’histoire de la musique mais s’est fait avaler lui aussi par les majors dont les chaises musicales ont cessé d’intéresser le public.
Pourtant, ces 40 ans ne sont peut-être pas le dernier anniversaire qu’on pourra fêter de Virgin. En misant sur l’innovation, autant en musique que dans la diversité de ses activités, en étant un pionnier dans le domaine du tourisme spatial, pas de doute que Richard Branson qui n’a pas seulement une oreille, mais aussi du nez pour les affaires, a encore des surprises en réserve.
Când lumea merge prea departe și Mama Natură renunță…
Label Virgin Records (istorie)
De la semnarea Sex Pistols în 1973, casa de discuri Virgin Records continuă să surprindă și să revină. Dacă în 2013 numele Virgin amintește mai ales în Franța de închiderea mai multor magazine ale francizei, nu trebuie să confundăm megamagazinele grupului și labelul care îl sărbătorește pentru a sărbători patruzeci de ani de aventuri supersonice conduse de antreprenorul nebun Richard Branson.
Ce cale lungă de la lansarea Virgin Records în 1973, așa botezată de echipa lui Richard Branson pentru că el și asociații săi nu aveau experiență în crearea de afaceri la acea vreme. Branson și prietenul său Powell erau atunci magazine de discuri din Londra specializate în importul de albume krautrock unde ofereau clienților mâncare vegetariană. Nu a fost suficient pentru a construi imperiul Virgin Group pe care îl cunoaștem astăzi, care se extinde de la planuri de telefonie la Megastore și totuși totul a început cu un pariu muzical riscant.
Firma londoneză le-a oferit Sex Pistols o șansă încă de la debut și cu siguranță nu este o coincidență. Ei nu știau să cânte la instrumente, dar au înțeles rapid regulile jocului până la acea vreme, ceea ce am numi astăzi buzz, bine supravegheați de această casă de discuri care și-a făcut o specialitate în colectarea eșecurilor caselor de discuri tradiționale. . Acesta este modul în care Virgin a fost o casă pentru trupe post-punk indispensabile precum PiL, Magazine, XTC și cu siguranță se poate lăuda că este singura etichetă capabilă să creeze o legătură între Spice Girls, Devo și chiar Daft Punk, reperate de o subsidiară a Virgin. în Franța, numită Source care își include titlul „Music” în 1996 în compilația Sourcelab vol 2.
Dar prima lansare de la casa de discuri pe care o sărbătorim anul acesta a fost „Tubular Bells” al lui Mike Oldfield, un album OZN despre care niciun alt label nu a vrut să audă și care de atunci a făcut istorie.
Patruzeci de ani mai târziu, Regatul Unit sărbătorește acest succes național cu o expoziție care evidențiază „40 de ani de perturbări” ai labelului. Richard Branson, mereu cam megaloman, profită de ocazie pentru a împărtăși secretele succesului său în autobiografia sa „Like A Virgin”. Desigur, documentare și compilații vor ploua pe tot parcursul anului.
Dar să nu uităm să ne amintim că această casă de discuri împărțită în filiale nu a rezistat crizei discurilor: fuzionată în 2006 cu Capital Records, apoi cumpărată, apoi vândută până acum face parte din Universal Music, Virgin Records a marcat istoria muzicii.
Cu toate acestea, acești 40 de ani s-ar putea să nu fie ultima aniversare pe care o putem sărbători de la Virgin. Mizând pe inovare, atât în muzică, cât și în diversitatea activităților sale, fiind un pionier în domeniul turismului spațial, nu există nicio îndoială că Richard Branson, care nu are doar ureche, ci și nas pentru afaceri, încă are surprize rezervate.
When the world goes too far and Mother Nature gives up…
Label Virgin Records (History)
Since the signing of the Sex Pistols in 1973, the Virgin Records label continues to surprise and rebound. If in 2013 the name Virgin recalls above all in France the closure of several stores of the franchise, we must not confuse the megastores of the group and the label which is celebrating it to celebrate forty years of supersonic adventures led by the mad entrepreneur Richard Branson.
What a long way since the launch of Virgin Records in 1973, so baptized by Richard Branson’s team because he and his associates had no experience in business creation at the time. Branson and his friend Powell were then record stores in London specializing in the import of krautrock albums where they offered vegetarian food to customers. There was not enough to build the Virgin Group empire that we know today, which extends from telephone plans to Megastores and yet it all started with a risky musical bet.
The London firm gave the Sex Pistols a chance from their debut and it is surely no coincidence. They did not know how to play their instruments but quickly understood the rules of the game to already at the time, what we would call buzz today, well supervised, by this record company which has made a specialty to collect the failures of traditional record companies. It’s how Virgin has been a home for indispensable post-punk bands like PiL, Magazine, XTC and can certainly boast of being the only label capable of creating a bond between the Spice Girls, Devo and even Daft Punk, spotted by a subsidiary of Virgin in France, called Source which includes its title “Music” in 1996 in the compilation Sourcelab vol 2.
But the very first release from the label we’re celebrating this year was Mike Oldfield’s « Tubular Bells », a UFO album that no other label wanted to hear about and which has since made history.
Forty years later, the United Kingdom is celebrating this national success with an exhibition that highlights the label’s « 40 years of disruptions ». Richard Branson, always a bit megalomaniac, takes the opportunity to share the secrets of his success in his autobiography “Like A Virgin”. Of course documentaries and compilations will rain all year round.
But let’s not forget to remember that this label divided into subsidiaries did not resist the record crisis: merged in 2006 with Capital Records, then bought, then sold until it is now part of Universal Music, the drunk boat Virgin Records marked the history of music but was also swallowed up by the majors whose musical chairs have ceased to interest the public.
However, these 40 years may not be the last anniversary that we can celebrate from Virgin. By betting on innovation, both in music and in the diversity of its activities, by being a pioneer in the field of space tourism, there is no doubt that Richard Branson, who not only has an ear, but also a nose for business, still has surprises in store.
Un vibrant hommage à Richard Bohringer dans le film « Après la guerre » vibrant hommage également à son réalisateur Jean-Loup Hubert ainsi qu’à ses deux enfants Antoine Hubert : Antoine et Julien Hubert : Julien qui nous émerveillent avec une prestation aussi sincère que spontanée.
Merveilleux film qui retrace l’escapade de deux fugueurs en pleine seconde guerre mondiale.
Vidéos :
Extrait du film.
Film complet sous-titré en Espagnol.
Cultură și cinema : „După război”
« Ai ucis francezii? »
Un omagiu vibrant adus lui Richard Bohringer în filmul „Après la guerre”, un omagiu vibrant adus regizorului său Jean-Loup Hubert, precum și celor doi copii ai săi Antoine Hubert: Antoine și Julien Hubert: Julien care ne uimește cu un sentiment sincer și spontan .
Minunat film care urmărește evadarea a doi fugari în mijlocul celui de-al doilea război mondial.
Videos :
Fragment din film.
Film complet subtitrat în spaniolă.
Culture & cinema : « After the war »
« Did you kill the French yourself ? »
A vibrant tribute to Richard Bohringer in the film « After war », also a vibrant tribute to its director Jean-Loup Hubert and also his two children Antoine Hubert: Antoine and Julien Hubert: Julien who amazes us with a sincere and spontaneous performance.
Wonderful film which traces the escape of two runaways in the middle of the Second World War.
Culture & Cinéma : Kitaro ses synthesizers et ses violons électroniques
Kitaro est un musicien “new age” né le à Toyohashi au Japon.
Son vrai nom est Masanori Takahashi. Son pseudonyme lui a été donné plus tard par quelques amis, pour qui sa chevelure évoquait celle du personnage principal du manga d’épouvante de Shigeru MizukiKitaro le repoussant, qui était diffusé alors sous forme de dessin animé au Japon.
Merci Kitaro, merci cette belle âme.
Il n’y a que de la magie dans ta musique. Comment veux-tu que je ne pleure pas dans ce que tu offre?
Merci Kitaro.
Cultură și Cinema : Kitaro sintetizatoarele sale și viorile electronice
Kitaro este un muzician „new age” născut la 4 februarie 1953 în Toyohashi, Japonia.
Numele său real este Masanori Takahashi. Pseudonimul său i-a fost dat mai târziu de câțiva prieteni, pentru care părul său seamănă cu cel al personajului principal din manga de groază a lui Shigeru Mizuki Kitaro Repelling Him, care a fost apoi lansat ca desen animat în Japonia.
Mulțumesc Kitaro, mulțumesc acest suflet frumos.
Există doar magie în muzica ta. Cum te aștepți să nu plâng în ceea ce oferi?
Multumesc Kitaro.
Culture & Cinema : Kitaro his synthesizers and his electronic violins
Kitaro is a “new age” musician born February 4, 1953 in Toyohashi, Japan.
His real name is Masanori Takahashi. His pseudonym was later given to him by a few friends, for whom his hair resembled that of the main character in Shigeru’s horror manga Mizuki Kitaro Repelling Him, which was then released as a cartoon in Japan.
Thank you Kitaro, thank you for this beautiful soul.
There is only magic in your music. How do you expect me not to cry in what you offer?
Les popcorns c’est comme l’amour, on en voudrait tous les jours
Le titre Popcorn et ses différentes variantes musicales:
« Popcorn » (première version « Pop Corn« ) est un instrumental composé par Gershon Kingsley en 1969 pour l’album Music to Moog By sur le label Audio Fidelity Records. Le synthétiseur instrumental Moog est devenu un succès mondial, d’abord en 1972 lorsqu’une version de Hot Butter est sortie. Depuis lors, plusieurs versions ont été produites et publiées, notamment celles de Vyacheslav Mescherin, Anarchic System, Popcorn Makers, les Boomtang Boys, M & H Band, Crazy Frog et The Muppets.
Popcornul este ca dragostea, o dorim în fiecare zi
Titlul Popcorn și diferitele sale variante muzicale:
„Popcorn” (prima versiune „Pop Corn”) este un instrument instrumental compus de Gershon Kingsley în 1969 pentru albumul Music to Moog By de pe eticheta Audio Fidelity Records. Sintetizatorul instrumental Moog a devenit un hit la nivel mondial, pentru prima dată în 1972, când a fost lansată o versiune Hot Butter. De atunci, au fost produse și lansate mai multe versiuni, inclusiv cele de Vyacheslav Mescherin, Anarchic System, Popcorn Makers, Boomtang Boys, M&H Band, Crazy Frog și The Muppets.
Popcorn is like love, we want it every day
Title Popcorn and its different musical variants:
« Popcorn » (first version « Pop Corn« ) is an instrumental composed by Gershon Kingsley in 1969 for the album Music to Moog By on the Audio Fidelity Records label. The instrumental Moog synthesizer became a worldwide hit, first in 1972 when a Hot Butter version was released. Since then, several versions have been produced and released, including those by Vyacheslav Mescherin, Anarchic System, Popcorn Makers, the Boomtang Boys, M&H Band, Crazy Frog and The Muppets.
Christian Langlade, futur Saint-Preux, naît le dans le 11e arrondissement de Paris.
Il se fait connaître à l’âge de 19 ans par sa participation au Festival de Sopot de 1969 où il dirige un orchestre symphonique dans l’interprétation de sa composition La Valse de l’enfance.
Dans le même temps, deux de ses compositions connaissent un grand succès auprès du public : Concerto pour une voix, interprété par Danielle Licari, et Le Piano sous la mer.
S’il utilise sa voix ou chante quelquefois dans les premiers albums, cela cesse après l’album Samara en 1976.
Pour l’Unicef, il crée en 1986 Les Cris de la Liberté, un hymne pour les droits de l’Homme et de l’Enfant.
Christian Langlade, viitorul Saint-Preux, s-a născut la 1 august 1948 în arondismentul 11 din Paris.
A devenit cunoscut la vârsta de 19 ani prin participarea sa la Festivalul de la Sopot din 1969, unde a dirijat o orchestră simfonică în interpretarea compoziției sale La Valse de l’Enfance.
În același timp, două dintre compozițiile sale s-au bucurat de un mare succes la public: Concertul pentru o singură voce, interpretat de Danielle Licari, și Le Piano sous la mer.
Dacă își folosește vocea sau cântă uneori în primele albume, aceasta încetează după albumul Samara din 1976.
Pentru Unicef, în 1986 a creat Les Cris de la Liberté, un imn pentru drepturile omului și ale copiilor.
Christian Langlade, future Saint-Preux, was born on August 1, 1948 in the 11th arrondissement of Paris.
He became known at the age of 19 by his participation in the Sopot Festival of 1969 where he conducted a symphony orchestra in the interpretation of his composition La Valse de l’Enfance.
At the same time, two of his compositions enjoyed great success with the public: Concerto for one voice, performed by Danielle Licari, and Le Piano sous la mer.
If he uses his voice or sings sometimes in the first albums, it ceases after the Samara album in 1976.
For Unicef, in 1986 he created Les Cris de la Liberté, a hymn for human and children’s rights.
En ces temps ou les paillettes, le superficiel, l’individualisme et les lumières froides dictent notre mode de vie, un retour dans le temps serait une cure de l’âme.
Prends ton violon et prends-moi par la main, marchons vers l’inconnu. Une brise nous caresse, le soleil se lève et la beauté d’une aube nouvelle nous révèle que la vie est belle.
În aceste vremuri în care strălucirea, superficialitatea, individualismul și luminile reci ne dictează modul de viață, o întoarcere în timp ar fi un leac pentru suflet.
Ia-ți vioara și ia-mă de mână, hai să mergem spre necunoscut. O adiere ne mângâie, soarele răsare și frumusețea unui nou zori ne dezvăluie că viața este bună.
In these times when glitter, superficiality, individualism and cold lights dictate our way of life, a return in time would be a cure for the soul.
Take your violin and take me by the hand, let’s walk towards the unknown. A breeze caresses us, the sun rises and the beauty of a new dawn reveals to us that life is beautiful.
Michael Jackson était loin d’être celui que les médias on inlassablement sali
Quand Michael Jackson dénonçait le nouvel ordre mondial
Toutes vérités n’est pas bonnes à dire et celles et ceux qui les proclament mettent leur vie en danger !
Des notes manuscrites écrites par Michael Jackson durant les derniers jours de sa vie ont été découvertes et confirment enfin qu’il a été assassiné par le «système».
Né trop tôt ou trop tard, Michael Jackson a tenté d’ouvrir les yeux d’une humanité en perte de repaires. Son dernier concert devait proclamer haut et fort cette vérité que bien peu d’entre nous sommes capable de concevoir.
Au regretté Michael Jackson.
Un gars que j’ai croisé à Genève, à qui j’ai serré la main et qui m’a dit merci sans que je sache pourquoi: Michael Jackson (ndlr)
Michael Jackson a fost departe de a fi cel pe care mass-media l-a mânjit neobosit
Când Michael Jackson a denunțat noua ordine mondială
Nu tot adevărul este bun de spus și cei care îl proclamă își pun viața în pericol !
Notele scrise de mână scrise de Michael Jackson în ultimele zile ale vieții sale au fost descoperite și confirmă în cele din urmă că a fost ucis de „sistem”.
Născut prea devreme sau prea târziu, Michael Jackson a încercat să deschidă ochii unei umanități care se pierde în noapte. Ultimul său concert ar fi trebuit să proclame tare și clar acest adevăr pe care foarte puțini dintre noi suntem capabili să-l concepem.
Pentru regretatul Michael Jackson.
Un tip pe care l-am cunoscut la Geneva, căruia i-am dat mâna și care mi-a spus mulțumesc. Nu am știut niciodată de ce: Michael Jackson. (Nota editorului)
Michael Jackson was far from the one the media relentlessly defamed
When Michael Jackson denounced the new world order
Not all truth is good to say and those who proclaim it are putting their lives in danger!
Handwritten notes written by Michael Jackson during the last days of his life have been discovered and finally confirm that he was murdered by the « system ».
Born too early or too late, Michael Jackson tried to open the eyes of a humanity in loss of haunts. His last concert was to proclaim loud and clear this truth that very few of us are capable of conceiving.
To the late Michael Jackson.
A guy i met in Geneva, whom i shook hands with and who said thank you without knowing why: Michael Jackson (Editor’s note)
« Avec les larmes que j’ai versé pour toi parce que tu me manques, j’aurais pu remplir un océan »
DJ Dado (né Flavio Daddato, 6 janvier 1967) est un disc-jockey et producteur de disques italien qui est surtout connu pour son remix du thème de Mark Snow pour X-Files et pour avoir repris « The Legend Of Babel » de Giorgio Moroder. Il a produit de la trance, de la dream et de la musique de danse italo entre 1994 et 2004 et a fait de nombreux remix pour d’autres artistes tels que Boy George, Jean-Michel Jarre et la chanteuse italienne Alexia.
Un clin d’œil à Jean-Michel Jarre qui lui aussi se donne dans les reprises musicales de temps à autres avec par exemple, ce célèbre titre : « Pop Corn »
Merci à Jean-Michel Jarre et aux disques Dreyfus pour l’aimable autorisation.
Cultură și Cinema: „Désert of sadeness”
« Cu lacrimile pe care le-am vărsat pentru tine pentru că mi-e dor de tine, aș fi putut umple un ocean »
DJ Dado (născut Flavio Daddato, 6 ianuarie 1967) este un producător și discografic italian, cunoscut mai ales pentru remix-ul temei lui Mark Snow pentru X-Files și pentru acoperirea „The Legend Of Babel” a lui Giorgio Moroder. În 1994 și 2004 a produs muzică de tranșă de vis și italo dance și a făcut multe remixuri pentru alți artiști precum Boy George, Jean-Michel Jarre și cântăreața italiană Alexia.
Un semn din cap către Jean-Michel Jarre care interpretează și coveruri muzicale din când în când cu, de exemplu, acest celebru titlu: „Pop Corn”
Mulțumesc lui Jean-Michel Jarre și Dreyfus Records pentru permisiunea amabilă.
Culture & Cinema : « Desert of Sadeness »
« With the tears that i shed for you because i miss you, i could have filled an ocean »
DJ Dado (born Flavio Daddato, 6 January 1967) is an Italian disc jockey and record producer who is mostly known for his remix of Mark Snow’s theme for X-Files, and for covering Giorgio Moroder’s « The Legend Of Babel ». He produced dream trance and italo dance music between 1994 and 2004, and has done many remixes for other artists such as Boy George, Jean-Michel Jarre, and Italian singer Alexia.
A nod to Jean-Michel Jarre who also performs musical covers from time to time with, for example, this famous title: “Pop Corn”
Many thanks to Jean-Michel Jarre and Dreyfus Records for the kind permission.
