En rentrant du travail…
*****
Venind de la serviciu acasă …
*****
Coming home from work …
Dans un bus, comme il y en a des millions dans le monde, un passager, comme il y en a des milliards dans le monde je me tiens debout sans pensée apparente. Le regard froid et rivé dans le vide, je pense à toi.
Qui sont ces étrangers qui m’entourent ? ils rentrent peut être aussi de leur journée de travail. Suis-je seul au monde ?
Et si partais, si je claquais la porte une bonne fois pour toutes et si l’espace d’un instant j’avais envie de vivre enfin !?
Ne passons pas à côté de ce que la vie nous offre. Chaque instant, chaque bouffée d’oxygène est un cadeau. Rien n’est dû et tout a un prix. Il ne tient qu’à nous d’en apprécier la valeur.
Dire à quelqu’un qu’on l’aime gratuitement doit cependant être justifié. Jusqu’où l’hypocrisie humaine est-elle capable d’aller ?
____________________
Într-un autobuz, așa cum există milioane în lume, un pasager, așa cum sunt miliarde în lume, stau în picioare fără să mă gândesc aparent. Privirea rece nituită în gol, mă gândesc la tine.
Cine sunt acești străini din jurul meu? pot fi, de asemenea, acasă din ziua lor de lucru. Sunt singur pe lume ?
Dacă plec, dacă trântesc ușa o dată pentru totdeauna și dacă pentru o clipă aș vrea să trăiesc în sfârșit !?
Să nu pierdem ce oferă viața. Fiecare moment, fiecare suflare de aer proaspăt este un cadou. Nimic nu se datorează și totul are un preț. Depinde de noi să îi apreciem valoarea.
Totuși, să spui cuiva că îl iubești gratuit trebuie să fie justificat. Cât de departe este capabil să ajungă ipocrizia umană ?
____________________
In a bus, as there are millions in the world, a passenger, as there are billions in the world i stand, standing without apparent thought. With a cold gaze riveted in space, i think of you.
Who are these strangers around me ? They may also be home from their working day. Am I alone in the world ?
What if I left, if I slammed the door once and for all and if for a moment I wanted to finally live !?
