François de Roubaix, né le 3 à Neuilly-sur-Seine et mort à Tenerife le , était un compositeur français. En une dizaine d’années de carrière, il crée un style musical aux sonorités nouvelles. Aujourd’hui, nombre de compositeurs utilisent des échantillons de ses musiques, notamment celle de Dernier domicile connu.
François De Roubaix
« Les amis »
François de Roubaix, born on April 3, 1939 in Neuilly-sur-Seine and died in Tenerife on November 21, 1975, is a French composer. In his ten-year career, he has created a musical style with new sounds. Today, many composers use samples of his music, especially that of Last Known Home.
François De Roubaix
« Les amis »
François de Roubaix, născut la 3 aprilie 1939 în Neuilly-sur-Seine și decedat la Tenerife la 21 noiembrie 1975, este un compozitor francez. În zece ani de carieră, a creat un stil muzical cu sunete noi. Astăzi, mulți compozitori folosesc mostre din muzica sa, în special cea a Last Known Home.
Que vous connaissiez l’artiste ou non, toutes générations confondues, ce titre « Psyché Rock » vous est certainement familier.
Les origines de la musique dite « Electro »
Psyché Rock est un morceau de Pierre Henry et Michel Colombier sorti en 1967 qui figure sur la suite de danses Messe pour le temps présent. C’est sans nul doute le titre le plus connu de cette œuvre. Le morceau se compose de cloches, de flûtes, cuivres et ensemble rock (guitare, basse, batterie) et de musique électronique.
A “Psyche Rock”
who goes back in time
Whether you know the artist or not, regardless of generation, this title « Psyché Rock » is certainly familiar to you.
The origins of so-called “Electro” music
Psyché Rock is a piece by Pierre Henry and Michel Colombier released in 1967 which appears on the Messe pour le temps present dance suite. This is undoubtedly the best-known title of this work. The piece consists of bells, flutes, brass and rock ensemble (guitar, bass, drums) and electronic music.
O „Pyche Rock” care se întoarce în timp
Indiferent dacă îl cunoașteți pe artist sau nu, indiferent de generație, acest titlu „Psyché Rock” vă este cu siguranță familiar.
Originile așa-numitei muzici „electro”.
Psyché Rock este o piesă de Pierre Henry și Michel Colombier lansată în 1967 care apare în suita de dans Messe pour le temps present. Acesta este, fără îndoială, cel mai cunoscut titlu al acestei lucrări. Piesa constă din clopote, flaute, ansamblu de alamă și rock (chitară, bas, tobe) și muzică electronică.
Des mêmes auteurs: Michel Collombier « Emmanuel »
By the same authors: Michel Collombier « Emmanuel »
Le Hang est un type d’instrument de musique appelé handpan, s’inscrivant dans la classe des idiophones et basé sur l’instrument steelpan des Caraïbes. Il a été créé par Felix Rohner et Sabina Schärer à Berne, en Suisse. Le nom de leur entreprise est PANArt Hangbau AG. Le Hang est parfois appelé tambour suspendu, mais les inventeurs considèrent cela comme un abus de langage et déconseillent fortement son utilisation.
L’instrument est construit à partir de deux demi-coquilles en tôle d’acier nitrurée emboutie collées ensemble au niveau du bord créant la forme d’une lentille convexe. Le côté supérieur (« Ding ») a une « note » centrale martelée à l’intérieur et sept ou huit « champs de tonalité » martelés autour du centre. Le fond (« Gu ») est une surface plane qui a un trou central avec une note accordée qui peut être créée lorsque la jante est frappée.
These talented young Swiss
An 8-year-old boy excels at hang drum.
The Hang is a type of musical instrument called a handpan, fitting into the idiophone class and based on the Caribbean steelpan instrument. It was created by Felix Rohner and Sabina Schärer in Bern, Switzerland. The name of their company is PANArt Hangbau AG. The Hang is sometimes referred to as a hang drum, but the inventors consider this a misnomer and strongly discourage its use.
The instrument is constructed from two half-shells of deep drawn, nitrided steel sheet glued together at the rim leaving the inside hollow and creating the shape of a convex lens. The top (« Ding ») side has a center ‘note’ hammered into it and seven or eight ‘tone fields’ hammered around the center. The bottom (« Gu ») is a plain surface that has a rolled hole in the center with a tuned note that can be created when the rim is struck.
Acești tineri elvețieni talentați
Un băiețel de 8 ani excelează hang drum.
Hang este un tip de instrument muzical numit handpan, care se încadrează în clasa idiofonelor și se bazează pe instrumentul steelpan din Caraibe. A fost creat de Felix Rohner și Sabina Schärer în Berna, Elveția. Numele companiei lor este PANArt Hangbau AG. Hang este uneori denumit tobă suspendată, dar inventatorii consideră că aceasta este o denumire greșită și sfătuiesc cu tărie împotriva utilizării lui.
Instrumentul este construit din două semi-cochili din tablă de oțel nitrurata ștanțată, lipite împreună la margine, creând forma unei lentile convexe. Partea de sus („Ding”) are o „notă” centrală ciocanită în ea și șapte sau opt „câmpuri de ton” ciocănite în jurul centrului. Fundul (« Gu ») este o suprafață plană care are un orificiu central cu o notă reglată care poate fi creată atunci când este lovită janta.
Histoire et littérature: Les deux lunes de la planète Mars
Imaginez-vous feuilleter un livre écrit en 1726, bien avant que les télescopes ne révèlent les secrets les plus subtils du système solaire, et tomber sur un passage qui semble étrangement prophétique. Dans le troisième voyage des Voyages de Gulliver, Jonathan Swift décrit la découverte de deux lunes en orbite autour de Mars par des astronomes sur l’île flottante de Laputa. Il détaille leurs distances à la planète et même leur vitesse de rotation – remarquablement proche des caractéristiques réelles de Phobos et Deimos. Mais voici le hic :
Ces lunes martiennes n’ont été découvertes qu’en 1877, 151 ans après la rédaction de l’histoire de Swift. Et les mesures précises de leurs orbites sont arrivées encore plus tard. Comment Swift aurait-il pu décrire quelque chose qui ne serait visible que des générations plus tard ? N’était-ce que pure imagination, ou un indice d’étrangeté – comme des visions entrevues dans des rêves, la perte de connaissances anciennes, ou même… des rumeurs de voyage dans le temps ? Le mystère persiste, projetant une ombre curieuse à travers les siècles.
History and Literature: The Two Moons of the Planet Mars
Imagine flipping through a book written in 1726, long before telescopes revealed the finer secrets of the solar system, and stumbling upon a passage that seems strangely prophetic. In the third trip of Gulliver’s Voyages, Jonathan Swift describes astronomers on the floating island of Laputa discovering two moons orbiting Mars. He details their distances from the planet and even how fast they spin – remarkably close to the real characteristics of Phobos and Deimos. But here’s the twist:
Those Martian moons weren’t discovered until 1877, 151 years after Swift wrote her story. And the precise measurements of their orbits came even later. How could Swift have described something that would not be seen for generations? It was pure imagination, or a hint to something strange – like visions glanced through dreams, loss of ancient knowledge, or even… whispers of time travel? The mystery persists, casting a curious shadow through the centuries..
Istorie și literatură: Cele două luni ale planetei Marte
Imaginați-vă că răsfoiți o carte scrisă în 1726, cu mult înainte ca telescoapele să dezvăluie cele mai subtile secrete ale sistemului solar și vă dați peste un pasaj care pare ciudat de profetic. În a treia călătorie din Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift descrie descoperirea a două luni care orbitează Marte de către astronomi pe insula plutitoare Laputa. El detaliază distanțele lor față de planetă și chiar vitezele lor de rotație, remarcabil de apropiate de caracteristicile din viața reală ale lui Phobos și Deimos. Dar iată lucrul ciudat:
Aceste luni marțiane nu au fost descoperite decât în 1877, la 151 de ani după ce Swift și-a scris povestea. Și măsurători precise ale orbitelor lor au venit chiar mai târziu. Cum ar fi putut Swift să descrie ceva care avea să fie vizibil doar generații mai târziu? A fost imaginație pură, sau un indiciu de ciudățenie – ca niște viziuni întrezărite în vise, pierderea cunoștințelor antice sau chiar… zvonuri despre călătorii în timp? Misterul persistă, aruncând o umbră curioasă peste secole.
« Passion » est un single de 1982 des Flirts, un trio vocal féminin basé à New York. Bobby Orlando a écrit et produit la chanson.
The Flirts étaient un groupe de concept de projet formé par Bobby « O » Orlando pour présenter ses performances en tant qu’artiste, musicien et auteur-compositeur. Le groupe était composé d’Orlando et présentait une liste tournante de chanteuses et de mannequins de session. Sous le nom de The Flirts, Orlando a produit les tubes « Passion », « Danger », « Helpless » et « Jukebox (Don’t Put Another Dime) ».
Orlando a conçu l’idée des Flirts, a écrit les chansons, joué des instruments et produit les morceaux. Il a ensuite auditionné des filles pour être les visages du groupe. Orlando a souvent fait appel aux services de chanteurs de session professionnels pour chanter les voix féminines des morceaux car la plupart des interprètes ont été formés comme danseurs, mannequins ou actrices. The Flirts a subi de nombreux changements de line-up, et à chaque sortie d’album et tournée, certaines filles sont parties tandis que d’autres sont restées. Orlando a sorti six albums studio sous le nom de The Flirts de 1982 à 1992 et de nombreux singles.
Merci au label Carrere France.
***** The flirts *****
« Passion »
« Passion » is a 1982 single from Flirts, a New York-based female vocal trio. Bobby Orlando wrote and produced the song.
The Flirts were a project concept group formed by Bobby « O » Orlando to front his performances as an artist, musician and songwriter. The group consisted of Orlando and featured a revolving roster of female session singers and models. Under The Flirts name, Orlando churned out hits « Passion », « Danger », « Helpless » and « Jukebox (Don’t Put Another Dime) ».
Orlando conceived the idea for the Flirts, wrote the songs, played the instruments, and produced the tracks. He then auditioned girls to be the faces of the group. Orlando often called in the services of professional session singers to sing the female vocals for the tracks because most of the performers were trained as dancers, models or actresses. The Flirts went through numerous lineup changes, and with every album release and tour, some girls left while others stayed. Orlando released six studio albums under The Flirts name from 1982 to 1992 and numerous singles.
Many thanks to Carrere France.
***** The flirts *****
« Passion »
„Passion” este un single din 1982 al Flirts, un trio vocal feminin din New York. Bobby Orlando a scris și produs cântecul.
The Flirts au fost un grup de concept de proiect format de Bobby „O” Orlando pentru a-și conduce spectacolele ca artist, muzician și compozitor. Grupul era format din Orlando și avea o listă rotativă de cântărețe și modele de sesiune. Sub numele The Flirts, Orlando a produs hituri „Passion”, „Danger”, „Helpless” și „Jukebox (Don’t Put Another Dime)”.
Orlando a conceput ideea pentru Flirts, a scris melodiile, a cântat la instrumente și a produs piesele. Apoi a audiat fetele pentru a fi chipurile grupului. Orlando a apelat adesea la serviciile unor cântăreți profesioniști de sesiune pentru a cânta vocea feminină pentru piese, deoarece majoritatea interpreților au fost pregătiți ca dansatori, modele sau actrițe. The Flirts a trecut prin numeroase schimbări în linie și cu fiecare lansare de album și turneu, unele fete au plecat, în timp ce altele au rămas. Orlando a lansat șase albume de studio sub numele The Flirts din 1982 până în 1992 și numeroase single-uri.
Le Paradis blanc est une chanson écrite, composée et interprétée par Michel Berger pour l’album Ça ne tient pas debout sorti en 1990.
Pour certains cette chanson évoquerait la douceur de la mort. Mais elle évoque aussi pour d’autres, le renoncement d’un homme face aux souffrances du monde.
Michel Berger « Le paradis blanc »
Le Paradis blanc is a song written, composed and performed by Michel Berger for the album It doesn’t hold up, released in 1990.
For some, this song evokes the sweetness of death. But for others, it also evokes a man’s renunciation in the face of the world’s suffering.
Michel Berger « Le paradis blanc »
Le Paradis blanc este o melodie scrisă, compusă și interpretată de Michel Berger pentru albumul It doesn’t hold up, lansat în 1990.
Pentru unii, acest cântec evocă dulceața morții. Dar pentru alții evocă și abandonul uman în fața suferinței lumii.
Moi je dis que chaque époque connait son lot d’avantages et d’inconvénients mais ce qu’il faut garder à l’esprit c’est que si notre civilisation glisse aujourd’hui dans les ténèbres, c’est parce qu’époque après époque, les mêmes erreurs se répètent inlassablement.
L’être humain ira jusqu’à monétiser sa propre extinction.
L’histoire ne se répète pas, elle bégaie.
G.S
Merci au label RCA pour son aimable autorisation.
This is what happiness looked like in 1985
There are those who say it was better before.
I say that every era has its share of advantages and disadvantages, but what we must keep in mind is that if our civilization is slipping into darkness today, it is because era after era, the same errors are tirelessly repeated.
Human beings will go so far as to monetize their own extinction.
History does not repeat itself, it stutters.
G.S
Many thanks to RCA for their kind permission.
Așa arăta fericirea în 1985
Sunt cei care spun că era mai bine înainte.
Eu spun că fiecare epocă are partea ei de avantaje și dezavantaje, dar ceea ce trebuie să ținem cont este că dacă civilizația noastră alunecă astăzi în întuneric, este pentru că epocă după eră, aceleași erori se repetă neobosit.
Ființele umane vor merge atât de departe încât să-și monetizeze propria dispariție.
Istoria nu se repetă, se bâlbâie.
G.S
Mulțumim casei de discuri RCA pentru permisiunea lor.
C’est à lui que nous devons la musique de Flashdance, Midnight express, L’histoire sans fin (The neverending story), Scarface pour ne citer que ces titres prestigieux. Nous luis devons également les plus belles chansons de la regrettée Donna Summer entre autres. Giorgio Moroder est le Beethoven de notre temps. (Un petit clin d’oeil à mon ami Lucas.)
Sans ce compositeur de génie, la musique d’aujourd’hui ne serait pas ce qu’elle est.
Mon cher Giogio, toi et le regretté Vangelis ont fait de moi ce que je suis aujourd’hui, un compositeur. Au travers de votre musique vous m’avez évadé, fait voyager. Laissez moi maladroitement vous remercier.
Merci Giorgio.
Merci à EMI Records.
Merci à OASIS Records.
Merci à Casablanca Filmworks.
Merci à Canal + France.
Merci à Paramount Pictures.
Merci à Warner Bros.
***** Giorgio Moroder *****
« From here to eternity and back »
Giovanni Giorgio Moroder, the father of Daft Punk.
It is to him that we owe the music of Flashdance, Midnight express, The endless story (The neverending story), Scarface to name only these prestigious titles. We also owe to him the most beautiful songs of the late Donna Summer, to name but one. Giorgio Moroder is the Beethoven of our time. (A little wink to my friend Lucas.)
Without this genius composer, today’s music would not be what it is.
My dear Giogio, you and the late Vangelis made me what I am today, a composer. Through your music you escaped me, made me travel. Let me awkwardly thank you.
Thanks Giorgio.
Many thanks to EMI Records.
Many thanks to OASIS Records.
Many thanks to Casablanca Filmworks.
Many thanks to Canal + France.
Many thanks to Paramount Pictures.
Many thanks to Warner Bros.
***** Giorgio Moroder *****
« From here to eternity and back »
Giovanni Giorgio Moroder, tatăl lui Daft Punk
Lui îi datorăm muzica din Flashdance, Midnight express, The neverending story, Scarface pentru a numi doar aceste titluri prestigioase. De asemenea, îi datorăm cele mai frumoase cântece ale regretatei Donna Summer, pentru a numi doar una. Giorgio Moroder este Beethoven-ul timpului nostru. (Un mic cu ochiul prietenului meu Lucas.)
Fără acest geniu compozitor, muzica de astăzi nu ar fi ceea ce este.
Dragul meu Giogio, tu și regretatul Vangelis m-ai făcut ceea ce sunt astăzi, un compozitor. Prin muzica ta ai scapat de mine, m-ai facut sa calatoresc. Mulțumesc stângaci.
Ne laissons pas l’IA générative tuer la création musicale
Jean-Michel Jarre, Pedro Winter ou encore les Eurockéennes signent une tribune dans Libération.
Contre l’explosion des contenus générés par l’IA qui menace les indépendants, plus de 450 artistes, producteurs et distributeurs de musique ont signé une tribune ce dimanche sur Libération intitulée « 𝘕𝘦 𝘭𝘢𝘪𝘴𝘴𝘰𝘯𝘴 𝘱𝘢𝘴 𝘭’𝘐𝘈 𝘨𝘦́𝘯𝘦́𝘳𝘢𝘵𝘪𝘷𝘦 𝘵𝘶𝘦𝘳 𝘭𝘢 𝘤𝘳𝘦́𝘢𝘵𝘪𝘰𝘯 𝘮𝘶𝘴𝘪𝘤𝘢𝘭𝘦 ! »
Parmi les signataires, Jean-Michel Jarre, Pedro Winter, Vitalic, des festivals comme We Love Green et les Eurockéennes de Belfort ou encore Radio France, l’Adami, le SMA et Technopol y demandent demandent la mise en œuvre « d’un plan de sauvegarde de la création musicale humaine ».
Dans le viseur, le streaming « se laisse aujourd’hui déborder par l’afflux de «contenus» sonores produits grâce à des technologies s’appuyant sur l’IA », explique la tribune, qui « constitue une menace très concrète pour les indépendants du secteur, déjà frappés par une difficulté structurelle à générer des revenus numériques, donc à se financer. »
Avec 150 000 nouveaux titres chaque jour et alors que 80% des nouveautés musicales sont produits chaque année par des indépendants, cette croissance exponentielle de la production de contenus artificiels menace l’attractivité du modèle du streaming musical, et « la préservation de [son] héritage culturel. »
Jean-Michel Jarre, Pedro Winter and the Eurockéennes have signed an article in Libération.
Against the explosion of AI-generated content that threatens independents, more than 450 artists, producers and music distributors signed a column this Sunday in Libération entitled “𝘕𝘦 𝘭𝘢𝘪𝘴𝘴𝘰𝘯𝘴 𝘱𝘢𝘴 𝘭’𝘐𝘈 𝘨𝘦́𝘯𝘦́𝘳𝘢𝘵𝘪𝘷𝘦 𝘵𝘶𝘦𝘳 𝘭𝘢 𝘤𝘳𝘦́𝘵𝘪𝘰𝘯 𝘮𝘶𝘴𝘪𝘤𝘢𝘭𝘦! »
Among the signatories, Jean-Michel Jarre, Pedro Winter, Vitalic, festivals such as We Love Green and the Eurockéennes de Belfort, as well as Radio France, Adami, SMA and Technopol are calling for the implementation of « a plan to safeguard human musical creation. »
In the spotlight, streaming « is now being overwhelmed by the influx of audio « content » produced using AI-based technologies, » explains the article, which « constitutes a very real threat to independents in the sector, already hit by a structural difficulty in generating digital revenue, and therefore in financing themselves. »
With 150,000 new tracks every day and while 80% of new music is produced each year by independents, this exponential growth in the production of artificial content threatens the attractiveness of the music streaming model, and « the preservation of [its] cultural heritage. »
Să nu lăsăm AI generativă să omoare creația muzicală
Jean-Michel Jarre, Pedro Winter ou encore les Eurockéennes signent une tribune dans Libération.
Împotriva exploziei conținutului generat de AI care amenință independenții, peste 450 de artiști, producători și distribuitori de muzică au semnat în această duminică o rubrică în Libération intitulată „𝘕𝘦 𝘭𝘢𝘪𝘴𝘴𝘰𝘯𝘴𝘰𝘯𝘴𝘰𝘯𝘴𝘰𝘘 𝘨𝘦́𝘯𝘦́𝘳𝘢𝘵𝘪𝘷𝘦 𝘵𝘶𝘦𝘳 𝘭𝘢 𝘤𝘳𝘦́𝘵𝘪𝘰 𝘮𝘶𝘴𝘪𝘤𝘢𝘭𝘦!
Printre semnatari, Jean-Michel Jarre, Pedro Winter, Vitalic, festivaluri precum We Love Green și Eurockéennes de Belfort, precum și Radio France, Adami, SMA și Technopol fac apel la implementarea „un plan de salvgardare a creației muzicale umane”.
În centrul atenției, streaming-ul „este acum copleșit de afluxul de „conținut” audio produs cu ajutorul tehnologiilor bazate pe inteligență artificială”, explică articolul, care „constituie o amenințare foarte reală pentru independenții din sector, afectați deja de o dificultate structurală în generarea de venituri digitale și, prin urmare, în finanțarea lor.”
Cu 150.000 de melodii noi în fiecare zi și în timp ce 80% din muzica nouă este produsă în fiecare an de independenți, această creștere exponențială a producției de conținut artificial amenință atractivitatea modelului de streaming muzical și „conservarea [i] moștenirii culturale.”
Malheureusement trop vite disparut Mark David Hollis leader du groupe “Talk talk” nous revient histoire de nous rappeler que les années 80 et 90 furent fastes en matière de créations musicales.
Mark et moi n’arrêtions pas de parler « Bla Bla » et ça agaçait tout le monde d’où le nom du groupe.
Merci à EMI RECORDS pour la confiance et l’amitié.
Talk Talk
Me on the piano for an LP (Long Play)
Unfortunately too quickly disappeared Mark David Hollis leader of the group “Talk talk” comes back to remind us that the 80s and 90s were good in terms of musical creations.
Mark and I kept talking « Bla Bla » and it annoyed everyone, hence the name of the group.
Many thanks to EMI RECORDS for the trust and friendship.
Talk Talk
Eu la pian pentru un LP (Long Play)
Din păcate, a dispărut prea repedeMark David Hollis liderul grupului „Talk talk” revine la noi pentru a ne aminti că anii 80 și 90 au fost buni în ceea ce privește creațiile muzicale.
Eu și Mark am tot vorbit „Bla Bla” și i-a enervat pe toată lumea, de unde și numele grupului.
Mulțumiri lui EMI RECORDS pentru încredere și prietenie.
