Culture et cinéma: Diane Tell – La Legende De Jimmy
La Légende de Jimmy est le deuxième opéra-rock de Michel Berger et Luc Plamondon, créé en 1990 dans une mise en scène de Jérôme Savary. Il a d’abord été à l’affiche au théâtre Mogador à Paris du jusqu’en février 1991, sans rencontrer le succès de Starmania. Il a été remonté en 1992 à Montréal et en 1993 à Essen en Allemagne. Le titre est aussi celui d’une des chansons du spectacle, interprétée par Diane Tell dans sa version d’origine.
Synopsis:
Le cimetière de Fairmount, dans l’Indiana, est un lieu de pèlerinage pour les fans de James Dean. Un teenager et une groupie se rencontrent devant la tombe du célèbre acteur. Le teenager est surnommé Jimmy par ses amis car il ressemble et s’identifie à James Dean. Virginie, la groupie, pleure son idole dont elle ne peut accepter la mort et dont elle reste désespérément amoureuse.
Les deux jeunes gens assistent à un spectacle étrange : deux fantômes apparaissent au cours de cette nuit qui les marquera définitivement. Le Révérend J.W. (le Clergyman) a été une sorte de second père pour James Dean et lui a beaucoup appris au cours de son adolescence. Angelica, la Diva, est une étoile oubliée d’Hollywood qui a vécu une folle histoire d’amour vouée à l’échec avec James Dean. Elle n’a jamais pu se remettre de la fin de sa relation avec lui. Les deux fantômes évoquent leurs souvenirs et leurs regrets à propos de cet éternel rebelle.
Le teenager et la groupie voient alors se dérouler le film de la vie de James Dean devant eux : la mort de la mère du petit Jimmy, son arrivée à Hollywood, ses histoires d’amour, son accident tragique… Au petit jour, lorsque la légende de Jimmy s’achève, les deux jeunes gens se retrouvent seuls et décident d’oublier leurs fantasmes d’adolescents et de s’aimer enfin pour eux-mêmes.
Cultură și cinema: Diane Tell – La Legende De Jimmy
La Légende de Jimmy este a doua operă rock de Michel Berger și Luc Plamondon, creată în 1990 într-o punere în scenă de Jérôme Savary. A fost prezentat pentru prima dată la Teatrul Mogador din Paris din 22 septembrie 1990 până în februarie 1991, fără să întâlnească succesul Starmania. A fost reasamblat în 1992 la Montreal și în 1993 la Essen, Germania. Titlul este și al uneia dintre piesele din spectacol, interpretată de Diane Tell în versiunea sa originală.
Rezumat:
Cimitirul Fairmount, Indiana, este un loc de pelerinaj pentru fanii lui James Dean. Un adolescent și o groupie se întâlnesc în fața mormântului celebrului actor. Adolescentul este poreclit Jimmy de către prietenii săi pentru că arată și se identifică cu James Dean. Virginie, grupa, își plânge idolul a cărui moarte nu o poate accepta și de a cărui moarte rămâne îndrăgostită cu disperare.
Cei doi tineri asista la o priveliște ciudată: în această noapte apar două fantome care îi vor marca definitiv. Reverendul J.W. (Clericul) a fost un fel de al doilea tată al lui James Dean și l-a învățat multe în timpul adolescenței. Angelica, Diva, este o vedetă de la Hollywood uitată, care a avut o poveste de dragoste nebună și condamnată cu James Dean. Ea nu a putut niciodată să-și revină de la sfârșitul relației cu el. Cele două fantome le evocă amintirile și regretele despre acest etern rebel.
Adolescentul și grupul văd apoi în fața lor filmul din viața lui James Dean: moartea mamei micuțului Jimmy, sosirea lui la Hollywood, poveștile lui de dragoste, accidentul său tragic… În zori, când legenda lui Jimmy se termină, doi tineri oamenii se găsesc singuri și decid să-și uite fanteziile adolescentine și în cele din urmă să se iubească pentru ei înșiși.
Culture and cinema: Diane Tell – La Legende De Jimmy
La Légende de Jimmy is the second rock opera by Michel Berger and Luc Plamondon, created in 1990 in a staging by Jérôme Savary. It was first shown at the Mogador Theater in Paris from September 22, 1990 until February 1991, without meeting the success of Starmania. It was reassembled in 1992 in Montreal and in 1993 in Essen, Germany. The title is also that of one of the songs from the show, performed by Diane Tell in her original version.
Synopsis:
Fairmount Cemetery, Indiana, is a place of pilgrimage for James Dean fans. A teenager and a groupie meet in front of the famous actor’s grave. The teenager is nicknamed Jimmy by his friends because he looks and identifies with James Dean. Virginie, the groupie, mourns her idol whose death she cannot accept and whose death she remains desperately in love with.
The two young people witness a strange sight: two ghosts appear during this night which will mark them definitively. Reverend J.W. (the Clergyman) was a kind of second father to James Dean and taught him a lot during his teenage years. Angelica, the Diva, is a forgotten Hollywood star who had a crazy and doomed love affair with James Dean. She was never able to recover from the end of her relationship with him. The two ghosts evoke their memories and their regrets about this eternal rebel.
The teenager and the groupie then see the film of James Dean’s life unfold before them: the death of little Jimmy’s mother, his arrival in Hollywood, his love stories, his tragic accident… At dawn, when the legend of Jimmy ends, the two young people find themselves alone and decide to forget their adolescent fantasies and finally love each other for themselves.
Culture & cinéma : Et si la mort venait nous souhaiter bonne nuit ?
De belles histoires d’amour singulières. Mylène Farmer
« Regrets » est une chanson de 1991 enregistrée par l’auteure-compositrice-interprète française Mylène Farmer en duo avec le musicien Jean-Louis Murat. La chanson est sortie le 29 juillet 1991 et était le deuxième single de son troisième album studio L’Autre…. Le clip a été tourné dans un cimetière de Budapest, car la chanson traite d’une relation amoureuse entre deux personnes séparées par le mort de l’un d’eux. Cette ballade est devenue l’un des trois meilleurs tubes en France et a également connu un succès en Belgique.
Merci à Mylène et à Polydor.
Mylène, mes claviers sont audacieux, une imagination sans limite et des rêves plein la tête. Contactes-moi!
Cultură și cinema: Ce se întâmplă dacă moartea ne-a dorit noapte bună ?
Povești frumoase de dragoste singulare. Mylène Farmer
„Regrets” este o melodie din 1991 înregistrată de cântăreața și compozitoarea franceză Mylène Farmer în duet cu muzicianul Jean-Louis Murat. Piesa a fost lansată pe 29 iulie 1991 și a fost al doilea single de pe al treilea album al său de studio, The Other…. Videoclipul a fost filmat într-un cimitir din Budapesta, deoarece melodia este despre o relație romantică între două persoane despărțite de moartea unuia dintre ei. Această baladă a devenit un hit de top trei în Franța și s-a bucurat și de succes în Belgia.
Mulțumesc lui Mylène și Polydor.
Mylène, tastaturile mele sunt îndrăznețe, o imaginație fără limite și un cap plin de vise. Contacteaza-ma!
Culture & cinema: What if death came to wish us good night ?
Beautiful singular love stories. Mylène Farmer
« Regrets » is a 1991 song recorded by French singer-songwriter Mylène Farmer as duet with musician Jean-Louis Murat. The song was released on 29 July 1991 and was the second single from her third studio album L’Autre…. The music video was shot in a cemetery in Budapest, as the song deals with a love relationship between two people separated by the death of one of them. This ballad became a top three hit in France and was also successful in Belgium.
Many thanks to Mylène and Polydor.
Mylène, my keyboards are daring, an unlimited imagination and a head full of dreams. Contact me!
Appelons les Rockets. Mais en cherchant un peu dans leur biographie, il n’est pas rare de trouver Rocket Men, The Rocketteers, Les Rockets, Tom ‘n’ Jerry’s Rockets, Silver Rockets, Roketz and Rok-Etz, etc. Une chose est presque sûre, ils démarrent en 1974 (même si dès 1970, on trouve une trace de Crystal…) et tournent encore en 2016. Un seul membre du groupe est « d’époque » ou presque, c’est Fabrice Quagliotti, aux claviers depuis 1977. C’est justement entre 1977 et 1982 que leur space disco est à son apogée avec les cinq musiciens grimés à la façon Kiss, version surfeur d’argent de la planète Mars. Un concept. Côté musique, il s’agit de synthétiseurs et de vocodeurs sur fond de rythmes disco et de guitares funk. S’ils débutent en 1976 avec une cover du morceau « Apache » des Shadows, ils ont aussi repris les Canned Heat. Surprenant, mais pas étonnant tant leur musique peut s’apparenter à Kraftwerk, voire à l’époque Ziggy Stradust de David Bowie. Et – malheureusement – parfois à une BO de Star Wars.
En 1983, Christian Le Bartz et le batteur Alain Groetzinger quittent le groupe immédiatement suivi par leur producteur Claude Lemoine et le bassiste Gérard L’Her. Rockets sortira deux autres albums avec le chanteur anglais Sal Solo jusqu’en 1993 année où le groupe cesse toute activité. Surprise, en 2000, c’est l’italien Fabrice Quagliotti qui repart avec une équipe transalpine sans pour autant défrayer la chronique. Si ce n’est qu’ils ont quand même un site de fans en Ukraine et en Italie évidemment !
Cultură și cinema: Rockets « Legion of Alien »
Să-i chemăm The Rockets. Dar căutând puțin în biografia lor, nu este neobișnuit să găsești Rocket Men, The Rocketteers, Les Rockets, Tom ‘n’ Jerry’s Rockets, Silver Rockets, Roketz și Rok-Etz etc. Un lucru este aproape sigur, au început în 1974 (chiar dacă încă din 1970, găsim o urmă de Crystal…) și încă mai făceau turnee în 2016. Un singur membru al grupului este „vintage” sau aproape, este Fabrice Quagliotti, pe claviaturi din 1977. Tocmai între 1977 și 1982 discoteca lor spațială a fost la apogeu, cu cei cinci muzicieni alcătuiți ca Kiss, o versiune de surfer argintiu a planetei Marte. Un concept. Pe partea muzicală, sunt sintetizatoare și vocodere pe un fundal de ritmuri disco și chitare funk. În timp ce au debutat în 1976 cu un cover al piesei Shadows „Apache”, au făcut și un cover de Canned Heat. În mod surprinzător, dar deloc surprinzător, muzica lor poate fi legată de Kraftwerk, sau chiar de epoca Ziggy Stradust a lui David Bowie. Și – din păcate – uneori la o coloană sonoră Star Wars.
În 1983, Christian Le Bartz și bateristul Alain Groetzinger au părăsit grupul, urmați imediat de producătorul lor Claude Lemoine și basistul Gérard L’Her. Rockets va lansa alte două albume cu cântărețul englez Sal Solo până în 1993, când grupul își încetează orice activitate. Surpriză, în 2000, italianul Fabrice Quagliotti a plecat cu o echipă transalpină fără să facă titluri. Cu excepția faptului că au încă un site de fani în Ucraina și Italia, desigur!
Culture & Cinema: Rockets « Legion of Alien »
Let’s call the Rockets. But by searching a little in their biography, it is not uncommon to find Rocket Men, The Rocketteers, Les Rockets, Tom ‘n’ Jerry’s Rockets, Silver Rockets, Roketz and Rok-Etz, etc. One thing is almost certain, they started in 1974 (even if as early as 1970, we find a trace of Crystal…) and were still touring in 2016. Only one member of the group is « vintage » or almost, it’s Fabrice Quagliotti, on keyboards since 1977. It was precisely between 1977 and 1982 that their space disco was at its peak with the five musicians made up like Kiss, a silver surfer version of the planet Mars. A concept. On the music side, it’s synthesizers and vocoders against a backdrop of disco beats and funk guitars. While they debuted in 1976 with a cover of the Shadows song « Apache », they also covered the Canned Heat. Surprisingly, but not surprisingly, their music can be related to Kraftwerk, or even David Bowie’s Ziggy Stradust era. And – unfortunately – sometimes to a Star Wars soundtrack.
In 1983, Christian Le Bartz and drummer Alain Groetzinger left the group immediately followed by their producer Claude Lemoine and bassist Gérard L’Her. Rockets will release two other albums with English singer Sal Solo until 1993 when the group ceases all activity. Surprise, in 2000, it was the Italian Fabrice Quagliotti who left with a transalpine team without making headlines. Except they still have a fan site in Ukraine and Italy of course!
Film complet version Française et version originale.
Film complet versiunea franceza si versiunea originala.
Ful movie French version and original version.
Culture & Cinéma: Prédictions
En 1959, l’école élémentaire de Lexington dans le Massachusetts participe à un concours sur le thème du futur. Une enseignante, Mme Taylor, propose que les élèves imaginent leur vision du monde cinquante ans plus tard et que l’ensemble des copies soit placé dans une capsule temporelle qui ne serait ouverte qu’en 2009. Mais tandis que les autres enfants dessinent des fusées, Lucinda Embry, une jeune fille souffrant de troubles mentaux, aligne une série de chiffres et de nombres, mécaniquement, comme si elle les récitait.
Lors d’une cérémonie en présence des enfants, de leurs parents et de leurs professeurs, la capsule est solennellement placée dans un trou devant le perron de l’école. Mme Taylor remarque que Lucinda se tient à l’écart. Quand elle regarde à nouveau un instant plus tard, la petite fille a disparu. Les recherches sont aussitôt lancées et durent jusqu’à la nuit tombée. Pendant que des policiers inspectent chaque recoin de l’école, Mme Taylor retrouve Lucinda dans un placard du sous-sol et remarque que la petite fille a gratté le bois de la porte jusqu’au sang avec ses ongles pour terminer sa liste.
Cinquante ans plus tard, John Koestler est un professeur d’astronomie au Massachusetts Institute of Technology (MIT). Veuf éploré depuis un an, il noie sa peine dans l’alcool quand vient le soir et essaie, tant bien que mal, de préserver ses relations avec son fils d’une dizaine d’années, Caleb. De son côté, le petit garçon souffre encore plus. En plus d’un père démissionnaire qui cherche certes à limiter la casse, c’est un enfant taciturne qui vit dans une maison trop grande et trop vide, perdue au milieu des bois. Son audition limitée achève de le plonger dans un monde de silence et de solitude.
Culture & Cinema: Knowing
În 1959, școala elementară Lexington din Massachusetts s-a înscris la un concurs cu tematică viitoare. O profesoară, doamna Taylor, sugerează elevilor să-și imagineze viziunea asupra lumii cincizeci de ani mai târziu și că toate copiile sunt plasate într-o capsulă a timpului care nu va fi deschisă până în 2009. Dar în timp ce ceilalți copii desenează rachete, Lucinda Embry, o fată bolnavă mintal, aliniază o serie de cifre și numere, mecanic, de parcă le-ar recita.
În cadrul unei ceremonii în prezența copiilor, a părinților și a profesorilor lor, capsula este așezată solemn într-o gaură din fața treptelor școlii. Doamna Taylor o observă pe Lucinda stând deoparte. Când se uită din nou o clipă mai târziu, fetița a dispărut. Căutarea este lansată imediat și durează până la căderea nopții. În timp ce polițiștii inspectează fiecare colț al școlii, doamna Taylor o găsește pe Lucinda într-un dulap de la subsol și observă că fetița a zgâriat lemnul ușii până când sângerează cu unghiile pentru a-și completa lista.
Cincizeci de ani mai târziu, John Koestler este profesor de astronomie la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Văduv îndurerat de un an, își îneacă durerea în alcool când vine seara și încearcă, cumva, să-și păstreze relația cu fiul său de zece ani, Caleb. La rândul lui, băiețelul suferă și mai mult. Pe lângă un tată resemnat, care cu siguranță încearcă să limiteze ruperea, este un copil taciturn care locuiește într-o casă prea mare și prea goală, pierdut în mijlocul pădurii. Auzul său limitat ajunge să-l cufunde într-o lume a tăcerii și a singurătății.
Culture & Cinema: Knowing
In 1959, Lexington Elementary School in Massachusetts entered a future-themed contest. A teacher, Ms. Taylor, suggests that the students imagine their vision of the world fifty years later and that all the copies are placed in a time capsule which would not be opened until 2009. But while the other children draw rockets , Lucinda Embry, a mentally ill girl, lines up a series of digits and numbers, mechanically, as if reciting them.
During a ceremony in the presence of the children, their parents and their teachers, the capsule is solemnly placed in a hole in front of the school steps. Mrs. Taylor notices Lucinda standing aside. When she looks again a moment later, the little girl is gone. The search is immediately launched and lasts until nightfall. While police officers inspect every corner of the school, Mrs. Taylor finds Lucinda in a basement closet and notices that the little girl has scratched the wood of the door until it bleeds with her fingernails to complete her list.
Fifty years later, John Koestler is a professor of astronomy at the Massachusetts Institute of Technology (MIT). A grieving widower for a year, he drowns his pain in alcohol when evening comes and tries, somehow, to preserve his relationship with his ten-year-old son, Caleb. For his part, the little boy suffers even more. In addition to a resigned father who is certainly trying to limit the breakage, he is a taciturn child who lives in a house that is too big and too empty, lost in the middle of the woods. His limited hearing ends up plunging him into a world of silence and solitude.
Film complet « Johnny English » Version originale.
Film complet „Johnny English” versiunea originală.
Full Movie « Johnny English » Original Version.
Culture & Cinema:
« I believe in you »
Rumer
Extrait de la bande original du film
« Johnny English Reborn »
Sarah Joyce (née le 3 juin 1979), mieux connue sous son nom de scène, Rumer, est une auteure-compositrice-interprète britannique d’origine pakistanaise. Soutenu par des personnalités de premier plan de l’industrie de la musique, notamment Burt Bacharach, Elton John, Carly Simon et Jools Holland, Rumer a été nominé pour deux Brit Awards le 13 janvier 2011. Son premier album, Seasons of My Soul, sorti en 2010, a atteint un sommet dans les charts britanniques. au n ° 3, a été certifié platine en 2013 après avoir vendu plus d’un million d’exemplaires, et a été classé n ° 26 dans le Top 40 officiel des premiers albums de la décennie en 2019.
La voix de Rumer a été décrite par The Guardian et bien d’autres comme rappelant celle de Karen Carpenter. Son nom de scène a été inspiré par l’auteur Rumer Godden. Boys Don’t Cry, sorti en 2012, a atteint un sommet dans les charts britanniques à la troisième place. Elle s’est produite dans plusieurs festivals tels que le festival de Glastonbury. Son album This Girl’s in Love (A Bacharach & David Songbook) est sorti en novembre 2016. En août 2020, elle sort son cinquième album, Nashville Tears (The Songs of Hugh Prestwood).
Cultură și cinema:
« I believe in you »
Rumer
Extras din coloana sonoră originală
« Johnny English Reborn »
Sarah Joyce (n. 3 iunie 1979), mai cunoscută sub numele ei de scenă Rumer, este o cântăreață britanică de origine pakistaneză. Susținut de personalități de top din industria muzicală, printre care Burt Bacharach, Elton John, Carly Simon și Jools Holland, Rumer a fost nominalizat la două premii Brit pe 13 ianuarie 2011. Albumul său de debut, Seasons of My Soul, lansat în 2010, a atins punctul culminant în Grafice din Marea Britanie. la locul 3, a fost certificat platină în 2013 după ce a vândut peste un milion de exemplare și a fost clasat pe locul 26 în Top 40 oficial al primelor albume ale deceniului din 2019.
Vocea lui Rumer a fost descrisă de The Guardian și de mulți alții ca o reminiscență a lui Karen Carpenter. Numele său de scenă a fost inspirat de autorul Rumer Godden. Boys Don’t Cry, lansat în 2012, a ajuns pe locul trei în topurile din Marea Britanie. A cântat la mai multe festivaluri precum Festivalul Glastonbury. Albumul ei This Girl’s in Love (A Bacharach & David Songbook) a fost lansat în noiembrie 2016. În august 2020, a lansat al cincilea album, Nashville Tears (Cântecele lui Hugh Prestwood).
Culture & Cinema:
« I believe in you »
Rumer
From the original soundtrack
« Johnny English Reborn »
Sarah Joyce (born 3 June 1979), better known by her stage name, Rumer, is a Pakistani-born British singer-songwriter. Supported by leading music industry figures including Burt Bacharach, Elton John, Carly Simon, and Jools Holland, Rumer was nominated for two Brit awards on 13 January 2011. Her debut album, Seasons of My Soul, released in 2010, peaked on the UK Charts at #3, was certified platinum in 2013 having sold over one million copies, and was listed at #26 in the Official Top 40 Biggest Debut Albums of the Decade in 2019.
Rumer’s voice has been described by The Guardian and many others as being reminiscent of Karen Carpenter. Her stage name was inspired by the author Rumer Godden. Boys Don’t Cry, released in 2012, peaked on the UK Charts at #3. She has performed at several festivals such as Glastonbury Festival. Her album This Girl’s in Love (A Bacharach & David Songbook) was released in November 2016. In August 2020, she released her fifth album, Nashville Tears (The Songs of Hugh Prestwood).
The Philadelphia experiment: Film complet version originale et version Française.
The Philadelphia experiment: versiunea originală a filmului complet și versiunea franceză.
The Philadelphia experiment: Full movie original version and French version.
The Philadelphia Experiment
The Philadelphia experiment était un événement présumé dont un ancien marin marchand nommé Carl M. Allen au chantier naval de Philadelphie de la marine des États-Unis à Philadelphie, Pennsylvanie, États-Unis, aurait été témoin. Allen a décrit une expérience où la marine américaine a tenté de rendre invisible l’escorte de destroyers USS Eldridge et les résultats bizarres qui ont suivi.
L’histoire a fait surface pour la première fois à la fin de 1955 quand Allen a envoyé un livre plein d’annotations manuscrites faisant référence à l’expérience à une organisation de recherche de la marine américaine et, un peu plus tard, une série de lettres faisant d’autres revendications à un auteur de livres sur les OVNIS. Le récit d’Allen sur l’événement est largement compris comme un canular. Plusieurs versions différentes et parfois contradictoires de l’expérience présumée ont circulé au fil des ans dans la littérature paranormale et les films populaires. La marine américaine soutient qu’aucune expérience de ce type n’a jamais été menée, que les détails de l’histoire contredisent des faits bien établis sur l’USS Eldridge et que la physique sur laquelle l’expérience est censée être basée est inexistante.
The Philadelphia Experiment
The Philadelphia experiment a fost un presupus eveniment despre care se spune că a fost martorul unui fost marinar comercial pe nume Carl M. Allen la șantierul naval Philadelphia al Marinei Statelor Unite din Philadelphia, Pennsylvania, Statele Unite, cândva în jurul datei de 28 octombrie, Allen a descris un experiment. unde Marina SUA a încercat să facă invizibil escorta distrugătoarei USS Eldridge și rezultatele bizare care au urmat.
Povestea a apărut pentru prima dată la sfârșitul anului 1955, când Allen a trimis o carte plină de adnotări scrise de mână cu referire la experiment unei organizații de cercetare a marinei americane și, puțin mai târziu, o serie de scrisori care făceau afirmații suplimentare unui scriitor de cărți OZN. Relatarea evenimentului făcută de Allen este înțeleasă pe scară largă a fi o farsă: mai multe versiuni diferite și uneori contradictorii ale presupusului experiment au circulat de-a lungul anilor în literatura paranormală și în filme populare. Marina SUA susține că nu a fost efectuat vreodată un astfel de experiment, că detaliile poveștii contrazic fapte bine stabilite despre USS Eldridge și că fizica pe care se pretinde că se bazează experimentul este inexistentă.
The Philadelphia Experiment
The Philadelphia Experiment was an alleged event claimed to have been witnessed by an ex-merchant mariner named Carl M. Allen at the United States Navy’s Philadelphia Naval Shipyard in Philadelphia, Pennsylvania, United States, sometime around October 28, 1943. Allen described an experiment where the U.S. Navy attempted to render invisible the destroyer escort USS Eldridge and the bizarre results that followed.
The story first surfaced in late 1955 when Allen sent a book full of hand written annotations referring to the experiment to a U.S. Navy research organization and, a little later, a series of letters making further claims to a UFO book writer. Allen’s account of the event is widely understood to be a hoax.: Several different, and sometimes contradictory versions of the alleged experiment have circulated over the years in paranormal literature and popular movies. The U.S. Navy maintains that no such experiment was ever conducted, that the details of the story contradict well-established facts about USS Eldridge, and that the physics the experiment is claimed to be based on is non-existent.
