Stéphane Guibert / Rares Mihai Florescu
Stéphane Guibert Facebook / Stéphane Guibert VK
Une histoire vécue:
Je me trouvais dans un bureau administratif ou je devais m’acquitter de quelques obligations. J’étais assis sur une chaise avec mon ticket en attenant patiemment mon tour.
En face de moi se trouvait un gosse qui attira mon attention. Il avait entre les mains, un de ces trucs bizarre que l’on ne sait plus comment utiliser, que l’on ne sait plus par quel bout prendre, un livre.
Ce gosse devait avoir environ 12 ans. Discrètement, je quittais ma chaise pour aller m’assoir à côté de lui. Ma présence ne semblait pas perturber sa concentration sur sa lecture. Je me suis alors risqué à lui glisser quelques mots:
Je connais très bien ce livre écrit par Paulo Coelho retraçant la quête d’un jeune berger Andalou, sa douce initiation à la vie et à la spiritualité.
J’ai poursuivi:
Cette histoire est véridique et elle c’est déroulée cet après-midi.
Aux parents qui infligent à leurs enfants un écran, réfléchissez avant d’agir. L’amour ne se construit pas sur un écran mais par des actes concrets et réels.
Je ne vous dévoilerai pas la fin de cette histoire car elle ne fait que commencer. Mais avec ce gosse, j’ai découvert un petit ange qui m’a présenté à sa maman et dont le père n’a pas su assumer ses responsabilités. Une belle histoire à suivre?
O poveste trăită:
Eram într-un birou administrativ unde trebuia să îndeplinesc niște obligații. Stăteam pe un scaun cu biletul meu așteptând cu răbdare rândul meu.
În fața mea era un copil care mi-a atras atenția. Avea în mâini unul dintre acele lucruri ciudate pe care nu știi să le folosești, o carte.
Acest copil trebuie să fi avut vreo 12 ani. În liniște, m-am așezat lângă el. Prezența mea nu părea să-i deranjeze concentrarea asupra lecturii. Apoi am îndrăznit să spun câteva cuvinte:
Cunosc foarte bine această carte scrisă de Paulo Coelho care povestește aventurile unui tânăr cioban andaluz, inițierea lui blândă în viață și spiritualitate.
Am tot vorbit cu el:
Această poveste este adevărată și s-a întâmplat în această după-amiază.
Părinților care impun un paravan copiilor lor, gândiți-vă înainte de a acționa. Dragostea nu se construiește pe un ecran ci prin acte concrete și reale.
Nu vă voi spune sfârșitul acestei povești pentru că abia a început. Dar cu acest puști am descoperit un mic înger care mi-a făcut cunoștință cu mama lui și al cărui tată nu știa să-și asume responsabilitățile. O poveste grozavă de urmat?
A story i experienced:
I was in an administrative office where i had to fulfill some obligations. i was sitting on a chair with my ticket patiently waiting for my turn.
In front of me was a kid who caught my attention. He had in his hands one of those weird things that you no longer know how to use, that you no longer know which end to take, a book.
This kid must have been about 12 years old. Discreetly, i left my chair to sit next to him. My presence didn’t seem to disturb his concentration on his reading. I then ventured to slip him a few words:
I know very well this book written by Paulo Coelho retracing the quest of a young Andalusian shepherd, his gentle initiation into life and spirituality.
I followed:
This story is true and it happened this afternoon.
To parents who screen their children, think before you act. Love is not built on a screen but through concrete and real acts.
I will not tell you the end of this story because it has only just begun. But with this kid, i discovered a little angel who introduced me to his mother and whose father did not know how to assume his responsibilities. A great story to follow?
Ceux qui ont une mentalité d’esclave ont obéi à leurs maîtres… jusqu’à leur perte. Ceux qui apprécient la souveraineté leur ont dit d’aller se faire voir.
Ce qui est parfois mentionné en privé, mais pas beaucoup en public, c’est le côté positif du spectacle d’horreur génocidaire : nous purgeons ceux qui sont dans l’autoritarisme, y compris les idiots utiles qui ont facilité le meurtre de masse. Cela ne signifie pas que toutes les victimes sont coupables, ni que tous les survivants sont irréprochables, mais que, dans l’ensemble, il y a un « nettoyage » de l’humanité et de notre culture. C’est une sorte de « darwinisme inversé », car il s’agit de la survie des plus spirituels, qui ont tendance à ne pas être les athées purs et durs de l’intelligentsia (et les darwiniens). Le retour de flamme d’un mouvement eugéniste raté est l’éradication des eugénistes déclarés et cachés. Prenez le bon côté des choses de toute façon, car il n’y a pas beaucoup de choix… même si tout cela est indésirable et désagréable.
Les non-vaccinés seront vengés/légitimés ! Ils sont les héros de ces deux dernières années.
« Les personnes non vaccinées sont les héros de ces deux dernières années, car elles nous ont permis d’avoir un groupe de contrôle dans la grande expérience et de mettre en évidence les lacunes des vaccins COVID. Les non-vaccinés portent de nombreuses cicatrices et blessures car ce sont les personnes que l’on a essayé de briser mentalement. Pourtant, personne ne veut parler de ce qu’on leur a fait et de ce qu’ils ont forcé la science à dévoiler. »
Cei cu mentalitate de sclav și-au ascultat stăpânii… până la căderea lor. Cei care prețuiesc suveranitatea le-au spus să ia dracu.
Ceea ce se menționează uneori în privat, dar nu prea mult în public, este partea pozitivă a spectacolului de groază genocid: îi epurăm pe cei din autoritarism, inclusiv pe idioții utili care au facilitat crimele în masă. Asta nu înseamnă că toate victimele sunt vinovate și nici că toți supraviețuitorii sunt fără vină, ci că, per total, are loc o „curățare” a umanității și a culturii noastre. Este un fel de „darwinism invers”, pentru că este vorba despre supraviețuirea celor mai spirituali, care tind să nu fie ateii de bază ai intelectualității (și darwinienilor). Reacția unei mișcări eugenice eșuate este eradicarea eugeniștilor fățiș și ascunși. Luați partea bună oricum, deoarece nu există prea multe de ales… deși totul este nedorit și neplăcut.
Cei nevaccinati vor fi răzbunați/legitimați! Ei sunt eroii ultimilor doi ani.
„Cei nevaccinați sunt eroii ultimilor doi ani, deoarece ne-au permis să avem un grup de control în marele experiment și să evidențiem deficiențele vaccinurilor COVID. mental. Cu toate acestea, nimeni nu vrea să vorbească despre ce le-am făcut noi și despre ceea ce au forțat știința să dezvăluie.”
Those with a slave mentality have obeyed their masters…until their downfall. Those who value sovereignty told them to fuck off. What is sometimes mentioned in private, but not much in public, is the positive side of the genocidal horror show: we are purging those in authoritarianism, including the useful idiots who facilitated mass murder. This does not mean that all the victims are guilty, nor that all the survivors are blameless, but that, overall, there is a « cleansing » of humanity and our culture. It’s a kind of « reverse Darwinism », because it’s about the survival of the more spiritual, who tend not to be the hard-core atheists of the intelligentsia (and Darwinians). The backlash of a failed eugenics movement is the eradication of overt and covert eugenicists. Take the bright side anyway as there isn’t much choice…although it’s all undesirable and unpleasant.
The unvaccinated will be avenged/legitimized! They are the heroes of the past two years.
“The unvaccinated people are the heroes of the past two years, as they allowed us to have a control group in the great experiment and highlight the shortcomings of COVID vaccines. The unvaccinated bear many scars and wounds because they are the people that we tried to break mentally. Yet no one wants to talk about what we did to them and what they forced science to reveal. »
L’amitié, ce sentiment qui, si il est consommé dans la règle de l’art est un amour platonique. Toutefois, même en amitié il y a des règles, des limites et un épilogue. Dans la vie à force d’expériences plus ou moins douloureuses, j’ai fini par me dire qu’à partir du moment ou une chose commence et ce, tout particulièrement dans le relationnel, c’est déjà le début de la fin.
Rien ne dure dans la vie, la vie elle-même est éphémère et tout donner sans rerecevoir vraiment (…) je me demande si je devrais poursuivre dans cette voie.
Celui qui donne est considéré aux yeux de la société comme quelqu’un de suspect, quelqu’un qui a forcément une idée derrière la tête alors qu’à l’inverse, la pire des crapule, celui qui trahi son meilleur ami, celui qui est capable de vendre sa mère au plus offrant sera salué pour sa réussite sociale.
Je ne mange pas de ce pain là et comme le dit le dicton: « Mieux vaut être seul que mal accompagné ».
Alors oui, bon gré ou mal gré les centaines d’amis dont je suis entouré, je suis seul et vraiment heureux de l’être.
Se monde se construit autour de l’hypocrisie, du mensonge, du déni, de l’ignorance, de la peur primaire, et tout ce qui fait que ce monde qui pourrait ressembler au paradis n’est qu’un enfer dont nous attisons les braises jour après jour; nous en sommes les seuls responsables.
Dédié à mon Ami Rares Mihai Florescu.
Vidéo: Peter Yorn « Lose you »
Prietenia, acest sentiment care, desăvârșit în regulile artei, este o iubire platonică. Totuși, chiar și în prietenie există reguli, limite și un epilog. În viața bazată pe experiențe mai mult sau mai puțin dureroase, am ajuns să-mi spun că din momentul în care ceva începe, mai ales în relații, este deja începutul sfârșitului.
Nimic nu durează în viață, viața însăși este trecătoare și dăruind totul fără a primi cu adevărat (…) mă întreb dacă ar trebui să continui pe acest drum.
Persoana care dăruiește este considerată în ochii societății drept cineva suspect, cineva care are neapărat o idee în spatele capului, în timp ce, dimpotrivă, cel mai rău ticălos, cel care și-a trădat cel mai bun prieten, cel care este capabil să-și vândă mama lui cel mai mare ofertant va fi salutat pentru succesul său social.
Nu mănânc pâinea aia și după cum se spune: „Mai bine să fii singur decât în companie proastă”.
Așa că da, vrând-nevrând, sutele de prieteni de care sunt înconjurat, sunt singur cu mine și foarte fericit să fiu.
Această lume este construită în jurul ipocriziei, minciunii, negării, igno9^¨ranței, fricii primare, și toate acestea fac din această lume, care ar putea arăta ca un paradis, un iad al cărui jar îl hrănim zi de zi. Suntem singurii responsabili pentru nenorocirea noastră.
Dedicat prietenului meu Rrares Mihai Florescu.
Vidéo: Peter Yorn « Lose you »
Friendship, this feeling which, if it is consumed in the rules of the art, is a platonic love. However, even in friendship there are rules, limits and an epilogue. In life by dint of more or less painful experiences, I ended up telling myself that from the moment something begins and this, especially in the relational, it is already the beginning of the end.
Nothing lasts in life, life itself is fleeting and giving everything without really receiving (…) I wonder if I should continue on this path.
The person who gives is considered in the eyes of society as someone suspect, someone who necessarily has an idea behind his head, while conversely, the worst scoundrel, the one who betrayed his best friend, the one who is able to sell his mother to the highest bidder will be hailed for his social success.
I don’t eat that bread and as the saying goes: « Better to be alone than in bad company ».
So yes, willy-nilly the hundreds of friends I’m surrounded by, I’m alone and really happy to be.
This world is built around hypocrisy, lies, denial, ignorance, primal fear, and everything that could make this world a paradise is just a hell whose embers we fan every day. we are solely responsible for it.
Dedicated to my Friend Rares Mihai Florescu.
Video: Peter Yorn « Lose you »
Stéphane Guibert Facebook / Stéphane Guibert VK
Image:
Merci aux disques Vogue.
Imagine:
Mulțumim Vogue Records.
Picture:
Many thanks to Vogue Records.
Stéphane Guibert / Rares Mihai Florescu
Pour ne jamais oublier :
Que ce soit le petit Jonathan qui lutte désespérément contre la maladie ou le petit Majuan qui nous a quitté, soyons solidaires et pensons un instant en guise d’empathie à toutes ces souffrances qui ne sont pas les nôtres.
Un vibrant hommage à ces petits soldats de la vie qui ont tant donné que ce soit en bonté et en amour en si peut de temps.
Un cri du cœur pourtant impuissant face à la détresse de ces familles endeuillées mais une larme de douceur et de tendresse pour leur dire à quel point je pense à elles.
Vidéo: Hommage poignant au petit Majuan que lui décerne la RTS (Radio télévision Suisse)
Pentru a nu uita niciodată:
Fie că este micuțul Jonathan care se luptă cu disperare împotriva bolii sau micuțul Majuan care ne-a părăsit, să fim uniți și să reflectăm o clipă cu empatie asupra tuturor acestor suferințe care nu sunt ale noastre.
Un omagiu vibrant adus acestor mici soldați ai vieții care au dat atât de mult în bunătate și dragoste în atât de puțin timp.
Un strigăt din inimă, dar neputincios în fața suferinței acestor familii îndoliate, dar o lacrimă de dulceață și tandrețe pentru a le spune cât de mult mă gândesc la ele.
Video: Omagiu emoționant adus micuțului Majuan, acordat lui de televiziunea elvețiană
To never forget:
Whether it’s little Jonathan who is desperately fighting illness or little Majuan who has left us, let’s be united and think for a moment as a way of empathy for all these sufferings that are not ours.
A vibrant tribute to these little soldiers of life who have given so much in kindness and love in so little time.
A cry from the heart yet powerless in the face of the distress of these bereaved families but a tear of sweetness and tenderness to tell them how much I think of them.
Video: Touching tribute to little Majuan, paid to him by Swiss television.
Stéphane Guibert / Rares Mihai Florescu
C’est souvent dans les familles aisées que se situent les plus grands drames et tout particulièrement chez les enfants. Parents trop occupés affairés à leurs affaires, les gosses sont souvent confiés à des tiers et l’amour, moteur essentiel à la vie n’existe pas.
Deux extraits de films dans cet article le démontrent très bien.
Réalisateurs : Philippe Lacheau et Nicolas Benamou
Avec : Enzo Tomasini (Remy) et Philippe Lacheau (Frank)
Réalisateur : Francis Veber
Avec : Pierre Richard (François Perrin), Michel Bouquet (Monsieur Rembal-Cochet) et Fabrice Greco (Le fils Rambal-cochet).
Je tenais à remercier tout particulièrement l’acteur Français Pierre Richard qui me fait la gentillesse de son amitié.
Lipsa dragostei, copii abandonati. Dramele sunt adesea cele mai frecvente în familiile cele mai bogate. Părinți prea ocupați cu afacerile lor, copiii sunt adesea încredințați unor terți și dragostea, motorul esențial al vieții, nu există.
Două videoclipuri din acest articol demonstrează foarte bine acest lucru.
Regizori : Philippe Lacheau și Nicolas Benamou
Cu : Enzo Tomasini (Remy) și Philippe Lacheau (Frank)
Regizor : Francis Veber
Cu : Pierre Richard (François Perrin), Michel Bouquet (Monsieur Rembal-Cochet) și Fabrice Greco (FiulRambal-cochet).
Am vrut să-i mulțumesc în special actorului francez Pierre Richard, care este amabil cu mine prin prietenia sa
Mulțumiri speciale actorului francez Pierre Richard pentru prietenia sa.
It is often in wealthy families that the greatest dramas are to be found, especially in children. Parents too busy busy with their business, the kids are often entrusted to third parties and love, the essential motor of life, does not exist.
Two extracts in this article demonstrate this very well.
Directors : Philippe Lacheau și Nicolas Benamou
With : Enzo Tomasini (Remy) și Philippe Lacheau (Frank)
Director : Francis Veber
With : Pierre Richard (François Perrin), Michel Bouquet (Monsieur Rembal-Cochet) and Fabrice Greco (Son Rambal-cochet).
Special thanks to the French actor Pierre Richard for his friendship.
Embarquez pour un voyage visionnaire à travers l’inconscient fragmenté de l’Occident et, avec courage, affrontez l’Ombre. De l’ombre à la lumière.
Anecdote et histoire vécue:
Je me trouvais dans un bureau administratif ou je devais m’acquitter de quelques obligations. J’étais assis sur une chaise avec mon ticket en attenant patiemment mon tour.
En face de moi se trouvait un gosse qui attira mon attention. Il avait entre les mains, un de ces trucs bizarre que l’on ne sait plus comment utiliser, que l’on ne sait plus par quel bout prendre, un livre.
Ce gosse devait avoir environ 12 ans. Discrètement, je quittais ma chaise pour aller m’assoir à côté de lui. Ma présence ne semblait pas perturber sa concentration sur sa lecture. Je me suis alors risqué à lui glisser quelques mots:
Je connais très bien ce livre écrit par Paulo Coelho retraçant la quête d’un jeune berger Andalou, sa douce initiation à la vie et à la spiritualité.
J’ai poursuivi:
Cette histoire est véridique et elle c’est déroulée cet après-midi.
Aux parents qui infligent à leurs enfants un écran, réfléchissez avant d’agir. L’amour ne se construit pas sur un écran mais par des actes concrets et réels.
Je ne vous dévoilerai pas la fin de cette histoire car elle ne fait que commencer. Mais avec ce gosse, j’ai découvert un petit ange qui m’a présenté à sa maman et dont le père n’a pas su assumer ses responsabilités. Une belle histoire à suivre?
Lansați o călătorie vizionară prin inconștientul fragmentat al Occidentului și înfruntați curajos Umbra. De la umbră la lumină.
Anecdotă și istorie adevărată:
Eram într-un birou administrativ unde trebuia să îndeplinesc niște obligații. Stăteam pe un scaun cu biletul meu așteptând cu răbdare rândul meu.
În fața mea era un copil care mi-a atras atenția. Avea în mâini unul dintre acele lucruri ciudate pe care nu știi să le folosești, o carte.
Acest copil trebuie să fi avut vreo 12 ani. În liniște, m-am așezat lângă el. Prezența mea nu părea să-i deranjeze concentrarea asupra lecturii. Apoi am îndrăznit să spun câteva cuvinte:
Cunosc foarte bine această carte scrisă de Paulo Coelho care povestește aventurile unui tânăr cioban andaluz, inițierea lui blândă în viață și spiritualitate.
Am tot vorbit cu el:
Această poveste este adevărată și s-a întâmplat în această după-amiază.
Părinților care impun un paravan copiilor lor, gândiți-vă înainte de a acționa. Dragostea nu se construiește pe un ecran ci prin acte concrete și reale.
Nu vă voi spune sfârșitul acestei povești pentru că abia a început. Dar cu acest puști am descoperit un mic înger care mi-a făcut cunoștință cu mama lui și al cărui tată nu știa să-și asume responsabilitățile. O poveste grozavă de urmat?
Embark on a visionary journey through the fragmented unconscious of the West and courageously face the Shadow. From the shadow to the light.
Anecdote and true story:
I was in an administrative office where i had to fulfill some obligations. i was sitting on a chair with my ticket patiently waiting for my turn.
In front of me was a kid who caught my attention. He had in his hands one of those weird things that you no longer know how to use, that you no longer know which end to take, a book.
This kid must have been about 12 years old. Discreetly, i left my chair to sit next to him. My presence didn’t seem to disturb his concentration on his reading. I then ventured to slip him a few words:
I know very well this book written by Paulo Coelho retracing the quest of a young Andalusian shepherd, his gentle initiation into life and spirituality.
I followed:
This story is true and it happened this afternoon.
To parents who screen their children, think before you act. Love is not built on a screen but through concrete and real acts.
I will not tell you the end of this story because it has only just begun. But with this kid, i discovered a little angel who introduced me to his mother and whose father did not know how to assume his responsibilities. A great story to follow?
IN-SHADOW: A Modern Odyssey from Lubomir Arsov on Vimeo.
Stéphane Guibert Facebook / Stéphane Guibert VK