Parfois on ne sait pas pourquoi certaines choses arrivent jusqu’à ce ce qu’on se mette à réfléchir pour comprendre… Pour commencer, tout se passe dans le monde invisible. Il y a des gens qui appellent ça des anges gardiens… Appelez ça comme vous le ressentez.
L’intelligence de l’esprit et celle du cœur opérant en symbiose se nomment l’altruisme. Un simple geste une seule fois peut embellir toute une vie et ça ne coûte rien.
Merci à CBS & Columbia Records.
Merci à Virgin Records.
***** Guardian angel *****
Sometimes we don’t know why certain things happen until we start thinking to understand… To begin with, everything happens in the invisible world. There are people who call them guardian angels… Call it what you feel.
The intelligence of the mind and the heart working in symbiosis is called altruism. A simple gesture once can beautify a whole life and it costs nothing.
Many thanks to CBS & Columbia Records.
Many thanks to Virgin Records.
***** Inger pazitor *****
Uneori nu știm de ce se întâmplă anumite lucruri până când începem să ne gândim să înțelegem… Pentru început, totul se întâmplă în lumea invizibilă. Sunt oameni care îi numesc îngeri păzitori… Spune-i așa cum simți.
Inteligența minții și a inimii care lucrează în simbioză se numește altruism. Un simplu gest, făcut o singură dată, poate înfrumuseța o viață întreagă și nu costă nimic.
Les fuyants émotionnels : ces âmes qui prennent la fuite devant le cœur
Il existe des êtres pour qui l’intimité émotionnelle agit comme une alarme. Dès que les sentiments s’intensifient, que les regards deviennent trop profonds ou que la vulnérabilité pointe le bout de son nez, ils reculent. Ce sont les fuyants émotionnels, des personnes qui, consciemment ou non, ont appris à fuir ce qui touche de trop près à l’émotion, à l’engagement, à la profondeur des relations.
Souvent, un fuyant émotionnel ne se montre pas froid ou distant d’emblée. Il peut être charmant, chaleureux, même intensément présent… jusqu’à ce que le lien affectif commence à exiger davantage : de la constance, de la transparence, un engagement sincère. C’est là que le masque tombe. Peu à peu, il devient insaisissable. Il s’éloigne sans forcément partir, s’absente sans quitter, se tait sans disparaître.
Mais il ne faut pas confondre la fuite avec l’indifférence. Le fuyant émotionnel est rarement dénué de sentiments. Au contraire, il ressent souvent intensément, mais son rapport à la proximité affective est parasité par des peurs : peur d’être envahi, peur de perdre son autonomie, peur d’être blessé ou rejeté. Ces blessures viennent parfois de l’enfance ou d’expériences relationnelles passées marquées par l’abandon, la trahison ou le contrôle.
Face à une personne qui aime profondément, le fuyant peut provoquer une grande douleur. Son comportement peut sembler paradoxal : il donne, puis retire ; il s’ouvre, puis se referme ; il approche, puis fuit. Ce mouvement constant crée une danse émotionnelle éprouvante pour l’autre, qui tente de comprendre, de réparer, de rattraper… souvent en vain.
Pourtant, tout n’est pas figé. Un fuyant émotionnel n’est pas condamné à l’évitement pour toujours. Avec du travail sur soi, de la thérapie parfois, et surtout une prise de conscience sincère de ses mécanismes de défense, il est possible de réapprendre à rester, à accueillir l’intensité des émotions, à se sentir en sécurité dans l’intimité.
Car au fond, la fuite n’est qu’un déguisement de la peur. Et derrière la peur, il y a souvent un profond désir d’aimer… mais sans savoir encore comment s’y abandonner.
Charlotte Cellier
Note de la rédaction:
J’ai vécu ce genre de relation et je m’en remets à peine aujourd’hui car j’ai vraiment aimé mais grâce à Dieu, quand ça va trop loin il y a le bouton d’urgence « STOP » pour sortir de l’emprise de quelqu’un qui joue au yo-yo avec vos sentiments et un remède à toutes épreuves pour vous libérer et continuer votre chemin sereinement : ce remède c’est le temps.
G.S
Emotional fugitives
Emotional fugitives: those souls who flee from the heart
There are people for whom emotional intimacy acts as an alarm. As soon as feelings intensify, glances become too deep, or vulnerability rears its ugly head, they back away. These are emotional avoiders, people who, consciously or not, have learned to flee from anything that comes too close to emotion, commitment, or the depth of relationships.
Often, an emotional retreatant doesn’t appear cold or distant at first. They can be charming, warm, even intensely present… until the emotional connection begins to demand more: consistency, transparency, sincere commitment. That’s when the mask falls. Little by little, they become elusive. They move away without necessarily leaving, are absent without leaving, are silent without disappearing.
But we shouldn’t confuse escape with indifference. The emotional escapee is rarely devoid of feelings. On the contrary, they often feel intensely, but their relationship with emotional closeness is clouded by fears: fear of being invaded, fear of losing their autonomy, fear of being hurt or rejected. These wounds sometimes come from childhood or from past relational experiences marked by abandonment, betrayal, or control.
When faced with someone who loves deeply, the retreater can cause great pain. Their behavior can seem paradoxical: they give, then withdraw; they open, then close; they approach, then flee. This constant movement creates a trying emotional dance for the other person, who tries to understand, repair, and make amends… often in vain.
Yet, not everything is set in stone. An emotional avoidant isn’t doomed to avoidance forever. With self-improvement, sometimes therapy, and above all, a sincere awareness of one’s defense mechanisms, it’s possible to relearn how to stay, to welcome the intensity of emotions, and to feel safe in intimacy.
Because, deep down, escape is just a disguise for fear. And behind the fear, there is often a deep desire to love… but without yet knowing how to surrender to it.
Charlotte Cellier
Editor’s note:
I lived this kind of relationship and I am barely recovering from it today because I really loved but thank God, when it goes too far there is the emergency « STOP » button to get out of the grip of someone who plays yo-yo with your feelings and a remedy for all tests to free yourself and continue on your way serenely: this remedy is time.
Fugari emoționali
Fugari emoționali: acele suflete care fug din inimă
Există oameni pentru care intimitatea emoțională acționează ca un semnal de alarmă. De îndată ce sentimentele se intensifică, privirile devin prea profunde sau vulnerabilitatea își dezvăluie fața, se retrag în ei înșiși. Aceștia sunt oameni care își evită emoțiile, care, conștient sau inconștient, au învățat să fugă de orice se apropie prea mult de emoție, angajament sau profunzimea relațiilor.
Adesea, o persoană care participă la o retragere emoțională nu pare rece sau distant la început. Poate fi fermecătoare, caldă, chiar intens prezentă… până când conexiunea emoțională începe să ceară mai mult: consecvență, transparență, angajament sincer. Atunci masca cade. Treptat, devin evazive. Se îndepărtează fără a pleca neapărat, absenți fără a pleca, tăcuți fără a dispărea.
Însă nu ar trebui să confundăm evadarea cu indiferența. Persoana care evadează emoțional este rareori lipsită de sentimente. Dimpotrivă, ea simte adesea intens, dar relația sa cu apropierea emoțională este întunecată de temeri: teama de a fi invadată, teama de a-și pierde autonomia, teama de a fi rănită sau respinsă. Aceste răni provin uneori din copilărie sau din experiențe relaționale trecute marcate de abandon, trădare sau control.
Când se confruntă cu cineva care iubește profund, persoana care se retrage poate provoca o durere imensă. Comportamentul lor poate părea paradoxal: cedează, apoi se retrag; se deschid, apoi se închid; se apropie, apoi fug. Această mișcare constantă creează un dans emoțional dificil pentru cealaltă persoană, care încearcă să înțeleagă, să repare și să se împace… adesea în zadar.
Totuși, nu totul este bătut în cuie. O persoană care evită emoțional nu este condamnată la evitare pentru totdeauna. Prin autoperfecționare, uneori prin terapie și, mai presus de toate, prin o conștientizare sinceră a propriilor mecanisme de apărare, este posibil să reînveți cum să persisți, să accepți intensitatea emoțiilor și să te simți în siguranță în intimitate.
Pentru că, în adâncul sufletului, evadarea este doar o deghizare a fricii. Și în spatele fricii, există adesea o dorință profundă de a iubi… dar fără a ști încă cum să te predai ei.
Charlotte Cellier
Notă de redactare:
Am trăit acest tip de relație și abia îmi revin astăzi după ea pentru că am iubit cu adevărat, dar slavă Domnului, când merge prea departe, există butonul de urgență „STOP” pentru a scăpa din strânsoarea cuiva care se joacă yo-yo cu sentimentele tale și un remediu pentru a te elibera și a-ți continua drumul cu seninătate: acest remediu este timpul.
Thierry Ardisson: L’histoire de France qu’on enseigne à l’école est fausse! (Vidéo)
Du conditionnement de l’humanité à l’esclavage
Tout est dit en une minute (Vidéo)
Le conditionnement du consommateur jetable idéal commence dès la maternelle, et ceux qui ne l’ont pas encore assimilé le font soit volontairement, soit leur QI ne dépasse pas celui d’une étoile de mer. Heureusement, certains des plus jeunes, ceux qui se démarquent semblent l’avoir enfin compris. Ils le crient haut et fort sur les réseaux sociaux. (Vidéos)
Wake up Néo!
Thierry Ardisson: The French history taught in schools is false! (Video)
From the conditioning of humanity to slavery
Everything is said in one minute
Conditioning (the perfect disposable consumer) begins in kindergarten, and those who haven’t yet assimilated it either do it on purpose or their IQ doesn’t exceed that of a starfish. Fortunately, some of the youngest, I’m talking about those who stand out from the crowd, seem to have finally understood. They’re shouting it out loud and clear via social media. (Videos)
Wake up Néo!
Thierry Ardisson: Istoria franceză predată în școli este falsă! (Video)
De la condiționarea umanității la sclavie
Totul se spune într-un minut (Video)
Condiționarea consumatorului ideal de unică folosință începe la grădiniță, iar cei care nu au asimilat-o încă fie o fac de bunăvoie, fie IQ-ul lor nu este mai mare decât cel al unei stele de mare. Din fericire, unii dintre cei mai tineri, cei care ies în evidență, par să fi înțeles în sfârșit acest lucru. O strigă tare și răspicat pe rețelele de socializare. (Videoclipuri)
« Laissez lire et laissez danser, ces deux amusements ne feront jamais de mal au monde. »
Voltaire
Nous naissons tous avec ce trésor magnifique et inestimable fait de pureté, de spontanéité, d’amour inconditionnel, d’altruisme et d’innocence. Ce trésor est « Le Trésor de l’Enfance ».
Nous le perdons tôt ou tard selon l’environnement dans lequel nous avons grandi durant notre enfance et seules quelques rares personnes savent conserver ce cœur pur tout au long de leur vie. Ces personnes, décrites comme faibles ou inadaptées aux yeux de notre société sont souvent mises à l’écart. Pourtant, si nous prenions le temps d’ouvrir les yeux, nous verrions une réalité toute autre. Prenons le temps de questionner notre passé et d’envisager notre avenir avec clairvoyance et altruisme; peut-être cela nous sortirait-il de la vallée des larmes dans laquelle nous évoluons tous depuis la nuit des temps.
Un enfant détient en lui les clefs, le pouvoir et l’immensité de l’univers. Il n’en a pas conscience. En tant qu’adultes, il est de notre responsabilité de préserver cette étincelle de lumière, de l’exploiter et de guider l’enfant. Il est de notre responsabilité de transmettre aux générations futures que la conscience ne s’acquiert qu’au moment de la révélation. Les temps à venir nous plongeront dans des ténèbres sans précédent. Préparons-nous !
« Un enfant perd son innocence à partir du moment où il est corrompu pour la première fois par le monde des adultes. »
Je remercie Virgin Records, dont l’audace et le goût du risque lui valent d’ailleurs sa réussite aujourd’hui.
Beyond the firmament
« Let them read, and let them dance; these two amusements will never do any harm to the world. »
Voltaire
We are all born with this magnificent and priceless treasure of purity, spontaneity, unconditional love, selflessness, and innocence. This treasure is called « The Treasure of Childhood. »
We lose this treasure sooner or later, depending on the environment in which we grew up during our childhood, and only a few rare people know how to maintain this pure heart throughout their lives. These people, described as weak or unsuitable in the eyes of our society, are often pushed aside. However, if we took the time to open our eyes, we would see a completely different reality. Let us take the time to question our past and consider our future with foresight and altruism; perhaps this would take us out of the valley of tears in which we have all been evolving since the dawn of time.
A child holds within them the keys, the power, and the immensity of the universe. They are unaware of it. As adults, it is our responsibility to preserve this spark of light, to harness it, and to guide the child. It is our responsibility to convey to future generations that awareness is only acquired at the moment of revelation. The times ahead will plunge us into unprecedented darkness. Let us prepare!
“A child loses his innocence the moment he is corrupted by the adult world.”
I thank Virgin Records, whose audacity and taste for risk have earned it its success today.
Dincolo de firmament
„Lăsați-i să citească și să danseze; aceste două distracții nu vor face niciodată niciun rău lumii.”
Voltaire
Cu toții ne naștem cu această comoară magnifică și neprețuită de puritate, spontaneitate, iubire necondiționată, altruism și inocență. Această comoară se numește „Comoara Copilăriei”.
Pierdem această comoară mai devreme sau mai târziu, în funcție de mediul în care am crescut în copilărie, și doar câțiva oameni rari știu să-și mențină această inimă pură de-a lungul vieții. Acești oameni, descriși ca fiind slabi sau nepotriviți în ochii societății noastre, sunt adesea dați la o parte. Totuși, dacă ne-am face timp să deschidem ochii, am vedea o realitate complet diferită. Să ne facem timp să ne punem la îndoială trecutul și să ne gândim la viitor cu previziune și altruism; poate că acest lucru ne-ar scoate din valea lacrimilor în care cu toții evoluăm din zorii timpurilor.
Un copil ține în mâini puterea și imensitatea universului. Nu este conștient de acest lucru. Ca adulți iluminați, este responsabilitatea noastră să păstrăm această comoară, să o valorificăm și să îndrumăm copilul. Este responsabilitatea noastră să transmitem generațiilor viitoare că conștientizarea se dobândește doar în momentul revelației. Vremurile care urmează ne vor cufunda într-un întuneric fără egal până acum. Să ne pregătim!
„Un copil își pierde inocența în momentul în care este corupt pentru prima dată de lumea adulților.”
Le mulțumesc casei de discuri Virgin Records, a cărei îndrăzneală și gust pentru risc i-au adus succesul de astăzi.
Préparez-vous à être émerveillé par les œuvres extraordinaires de Viktor. Son autisme ne limite pas son talent pour créer des chefs-d’œuvre époustouflants. Admirez sa capacité à transformer le néant en chef-d’œuvre. Incroyable!
Victor, this young autistic will amaze you
Prepare to be amazed by Viktor’s extraordinary artwork. His autism does not limit his talent for creating stunning masterpieces. Witness his ability to transform nothing into a masterpiece. Truly incredible!
Victor, acest tânăr autist te va uimi.
Pregătește-te să fii uimit de lucrările extraordinare ale lui Viktor. Autismul său nu-i limitează talentul de a crea capodopere uluitoare. Minunează-te de abilitatea sa de a transforma nimic într-o capodoperă. Incredibil!
« Dans un monde ou la médecine entretien la maladie pour faire des profits, dans un monde ou la technologie nous asservit au lieu de nous servir, dans un monde ou le mensonge rassure et la vérité dérange, dans un monde dans lequel faire le bien est suspect et le mal acclamé, dans un monde ou il faut supplier et se mettre à genoux pour dire « je t’aime », dans ce monde de paillettes et de lumières froides y a-t-il une place pour moi? »
Vidéo:
Laisser partir ceux qui ne vous accordent aucun temps.
Ceux pour lesquels vous n’êtes pas une priorité. Laisser partir ceux qui vous prennent pour une option, ceux qui vous veulent selon leurs conditions.
Laisser partir ceux qui ne vous voient pas pour qui vous êtes vraiment, ceux qui n’ont pas conscience de votre valeur. Laisser les partir afin que ceux qui sont vrais puissent entrer sereinement dans votre vie.
Vous ne pouvez pas faire de place à l’authenticité si vous êtes entouré de personnes fausses pourvues d’intérêt.
Vous êtes précieux et méritez le meilleur.
Ne vous contentez jamais de moins.
Joëlle Laurencin
Merci à Columbia Records / Sony Music
Better to be alone than in bad company
« In a world where medicine maintains disease to make profits, in a world where technology enslaves us instead of serving us, in a world where lies reassure and the truth disturbs, in a world in which doing good is suspect and acclaimed evil, in a world where you have to beg and kneel down to say « I love you », in this world of glitter and cold lights is there a place for me? »
Video:
Let leave those who don’t give you any time.
Those who don’t see you as a priority. Let go of those who treat you as an option, those who want you on their terms.
Let leave those who do not see you for who you really are, those who are not aware of your value. Let them go so that those who are real can enter your life with peace of mind.
You can’t make room for authenticity if you’re surrounded by fake people with self-interest.
You are precious and deserve the best.
Never settle for less.
Joëlle Laurencin
Many thanks to Columbia Records / Sony Music
Mai bine să fii singur decât în companie rea
« Dans un monde ou la médecine entretien la maladie pour faire des profits, dans un monde ou la technologie nous asservit au lieu de nous servir, dans un monde ou le mensonge rassure et la vérité dérange, dans un monde dans lequel faire le bien est suspect et le mal acclamé, dans un monde ou il faut supplier et se mettre à genoux pour dire « je t’aime », dans ce monde de paillettes et de lumières froides y a-t-il une place pour moi? »
Video:
Lasă-i baltă pe cei care nu-ți dau timp.
Cei care nu te văd ca pe o prioritate. Renunță la cei care te tratează ca pe o opțiune, la cei care te vor în termenii lor.
Lasă-i să plece pe cei care nu te văd așa cum ești cu adevărat, pe cei care nu sunt conștienți de valoarea ta. Lasă-i să plece, astfel încât cei care sunt reali să poată intra în viața ta cu liniște sufletească.
Nu poți face loc autenticității dacă ești înconjurat de oameni falși, cu interes personal.
Ești prețios și meriți ce e mai bun.
Nu te mulțumi niciodată cu mai puțin.
Joëlle Laurencin
Multe mulțumiri companiei Columbia Records / Sony Music
Plus la technologie progresse, moins l’humanité est connectée à la vie.
Sur un banc d’Amsterdam, trois personnages immobiles fixent leur téléphone. L’artiste a appelé cette sculpture simplement « Addiction ».
Une image qui reflète une réalité que tout le monde a sous les yeux : nous sommes connectés, mais de plus en plus éloignés. Perdus dans des écrans lumineux, nous ignorons ceux qui sont assis à côté de nous.
Est-ce seulement de l’art ? Ou peut-être un miroir qui nous invite à réfléchir sur notre rapport à la technologie et à la vie réelle ? À vous de voir, car il est parfois nécessaire de s’arrêter et de regarder autour de soi… vraiment.
The more technology advances, the less connected humanity is to life.
On a bench in Amsterdam, three motionless figures stare at their phones. The artist simply called this sculpture « Addiction. »
An image that reflects a reality everyone is seeing: we are connected, but increasingly distant. Lost in bright screens, we ignore those sitting next to us.
Is it just art? Or perhaps a mirror that invites us to reflect on our relationship with technology and real life? It’s up to you, because sometimes it’s necessary to stop and look around… really.
Cu cât tehnologia avansează mai mult, cu atât omenirea este mai puțin conectată la viață.
Pe o bancă din Amsterdam, trei siluete nemișcate își privesc telefoanele. Artistul a numit pur și simplu această sculptură „Dependență”.
O imagine care reflectă o realitate pe care o vede toată lumea: suntem conectați, dar din ce în ce mai distanți. Pierduți în ecrane luminoase, îi ignorăm pe cei care stau lângă noi.
Este doar artă? Sau poate o oglindă care ne invită să reflectăm asupra relației noastre cu tehnologia și viața reală? Depinde de tine, pentru că uneori este necesar să ne oprim și să privim în jur… pe bune.
Se libérer se ses chaînes n’est qu’une question de volonté
On peut offrir la connaissance aux gens, mais on ne peut pas les obliger à réfléchir.
Certains préfèrent rester aveugles et ignorants, parce que la vérité exige un changement, donc une remise en cause de leurs croyances. L’acceptation de la vérité nécessite souvent du courage et une volonté d’affronter l’inconnu, ce que tout le monde n’est pas prêt à faire.
Ainsi, même avec l’accès à l’information, la véritable compréhension reste un choix personnel.
Freeing yourself from these chains is only a matter of willpower
You can offer people knowledge, but you can’t force them to think. Some people prefer to remain blind and ignorant because the truth demands change, and therefore a rethinking of their beliefs. Accepting the truth often requires courage and a willingness to face the unknown, something not everyone is ready to do. Thus, even with access to information, true understanding remains a personal choice.
A te elibera de propriile lanțuri este doar o chestiune de voință
Le poți oferi oamenilor cunoștințe, dar nu îi poți forța să gândească. Unii preferă să rămână orbi și ignoranți, pentru că adevărul cere o schimbare, deci o chestionare a convingerilor lor. Acceptarea adevărului necesită adesea curaj și dorința de a face față necunoscutului, lucru pe care nu toată lumea este pregătită să facă. Deci, chiar și cu acces la informații, înțelegerea adevărată rămâne o alegere personală.
« Ne laissez pas votre confort devenir votre prison. »
Tel est pris qui croyait prendre!
Une souris plongée dans un bocal rempli de riz croit mener une vie idéale : elle a tout ce qu’il lui faut, sans effort…Alors, elle reste là, profitant de l’abondance… jusqu’au jour où le riz vient à manquer. C’est là qu’elle réalise qu’elle est piégée, incapable de s’échapper.
L’histoire est identique chez les humains:
Menacés par les épées de Damoclès suspendues au-dessus de leur tête en permanence mais piégés par un confort illusoire, ils se disent, faussement rassurés, persuadés que rien ne changera : « De toute façon, qu’est-ce qu’on peut y faire? »
Le problème inlassablement répété réside dans le fait que chaque génération confondue se posant la même question, rien n’est mis en œuvre pour changer justement.
Tic tac…
Merci à EMI America.
“Don’t let your comfort become your prison.”
Caught in his own trap!
A mouse plunged into a jar filled with rice believes it’s leading an ideal life: it has everything it needs, effortlessly…
So it stays there, enjoying the abundance… until the day the rice runs out. That’s when it realizes it’s trapped, unable to escape.
The story is the same in humans:
Threatened by the swords of Damocles permanently hanging over their heads but trapped by an illusory comfort, they say to themselves, falsely reassured, thinking that nothing will change: « Anyway, what can we do about it? »
The problem, which is constantly repeated, is that each generation asks the same question, but nothing is done to change it.
Tick tock…
Many thanks to EMI America.
„Nu lăsa confortul să devină închisoarea ta.”
Prins în propria-i capcană!
Un șoarece cufundat într-un borcan plin cu orez crede că duce o viață ideală: are tot ce-i trebuie, fără efort… Așa că rămâne acolo, bucurându-se de abundență… până în ziua în care orezul se termină. Atunci își dă seama că este prins în capcană, incapabil să scape.
Povestea este aceeași și la oameni:
Amenințați de săbiile lui Damocle care le atârnă neîncetat deasupra capetelor, dar prizonieri ai unui confort iluzoriu, își spun, fals liniștiți, convinși că nimic nu se va schimba: „Ei bine, ce putem face oricum?”
Problema, care se repetă constant, este că fiecare generație pune aceeași întrebare și nu se face nimic pentru a schimba situația…
