« Ne laissez pas votre confort devenir votre prison. »
Tel est pris qui croyait prendre!
Une souris plongée dans un bocal rempli de riz croit mener une vie idéale : elle a tout ce qu’il lui faut, sans effort…Alors, elle reste là, profitant de l’abondance… jusqu’au jour où le riz vient à manquer. C’est là qu’elle réalise qu’elle est piégée, incapable de s’échapper.
L’histoire est identique chez les humains:
Menacés par les épées de Damoclès suspendues au-dessus de leur tête en permanence mais piégés par un confort illusoire, ils se disent, faussement rassurés, persuadés que rien ne changera : « De toute façon, qu’est-ce qu’on peut y faire? »
Le problème inlassablement répété réside dans le fait que chaque génération confondue se posant la même question, rien n’est mis en œuvre pour changer justement.
Tic tac…
Merci à EMI America.
“Don’t let your comfort become your prison.”
Caught in his own trap!
A mouse plunged into a jar filled with rice believes it’s leading an ideal life: it has everything it needs, effortlessly…
So it stays there, enjoying the abundance… until the day the rice runs out. That’s when it realizes it’s trapped, unable to escape.
The story is the same in humans:
Threatened by the swords of Damocles permanently hanging over their heads but trapped by an illusory comfort, they say to themselves, falsely reassured, thinking that nothing will change: « Anyway, what can we do about it? »
The problem, which is constantly repeated, is that each generation asks the same question, but nothing is done to change it.
Tick tock…
Many thanks to EMI America.
„Nu lăsa confortul să devină închisoarea ta.”
Prins în propria-i capcană!
Un șoarece cufundat într-un borcan plin cu orez crede că duce o viață ideală: are tot ce-i trebuie, fără efort… Așa că rămâne acolo, bucurându-se de abundență… până în ziua în care orezul se termină. Atunci își dă seama că este prins în capcană, incapabil să scape.
Povestea este aceeași și la oameni:
Amenințați de săbiile lui Damocle care le atârnă neîncetat deasupra capetelor, dar prizonieri ai unui confort iluzoriu, își spun, fals liniștiți, convinși că nimic nu se va schimba: „Ei bine, ce putem face oricum?”
Problema, care se repetă constant, este că fiecare generație pune aceeași întrebare și nu se face nimic pentru a schimba situația…
Une bonne note à l’école prouve-t-elle ton intelligence?
Ne confondez pas l’intelligence et l’instruction. Quelqu’un de parfaitement instruit peut s’avérer être un parfait crétin dans la vie et ce ne sont malheureusement pas les exemples qui manquent.
J’écris ce message en hommage à ces gosses que l’on oblige à se faire bourrer le crâne au forceps jour après jour, à ces gosses que le système martyrise en leur inculquant bon gré mal gré des valeurs qui s’accordent avec un système fondé sur le consumérisme tout en pourrissant inexorablement de l’intérieur. Regardez simplement l’évolution de l’état de notre civilisation au cours de ces 50 dernières années.
Enfant, j’étais scolarisé dans l’instruction publique. Il n’y avait pas un jour où je me levais le matin sans avoir l’estomac noué car je voyais clairement que j’évoluais dans un monde fait d’illusions et de mensonges. Les utopistes étaient marginalisés, les conformistes bien en place dans leurs chaussures. Je détestais la compétition et me mettais sciemment en retard par solidarité pour les moins rapides, les moins chanceux.
Les bases s’acquièrent à l’école: savoir lire, écrire et compter certes mais la mission du système s’arrête là. En rajouter est superflu car l’individu ne se programme pas et son autonomie cérébrale dépendra de sa capacité à la développer; une sorte de sélection naturelle.
Il y a l’intelligence de l’esprit et l’intelligence du cœur; l’une et l’autre doivent être fusionnelles pour être en phase avec soi-même et sa propre vérité. L’école est une illusion.
School, this apprenticeship in consumerism
Does a good grade in school prove that you are intelligent?
Don’t confuse intelligence with education. A perfectly educated person can turn out to be a complete idiot in real life, and there are plenty of examples of this.
I am writing this message in tribute to these kids who are forced to have their heads stuffed with forceps day after day, to these kids whom the system tortures by instilling in them, willingly or unwillingly, values that agree with a system based on consumerism while inexorably rotting from the inside. Just look at the evolution of the state of our civilization over the last 50 years.
As a child, I attended public school. There wasn’t a day I got up in the morning without a knot in my stomach because I could clearly see that I was living in a world of illusions and lies. Utopians were marginalized, conformists were firmly entrenched in their shoes. I hated competition and deliberately made myself late out of solidarity with the slower, the less fortunate.
The basics are learned in school: knowing how to read, write, and count, of course, but the system’s mission ends there. Adding elements is superfluous, because individuals cannot be programmed, and their cerebral autonomy will depend on their ability to develop it; a kind of natural selection.
Intelligence is acquired through life experiences, there is intelligence of the mind and intelligence of the heart; both must be fused to be in phase with oneself and one’s own truth. School is an illusion.
Școala, această ucenicie în consumerism
O notă bună la școală dovedește că ești inteligent?
Nu confunda inteligența cu educația. O persoană perfect educată se poate dovedi a fi o idioată completă în viața reală, iar exemplele în acest sens sunt numeroase.
Scriu acest mesaj în semn de omagiu adus acestor copii care sunt forțați să aibă capetele umplute cu forceps zi de zi, acestor copii pe care sistemul îi torturează insuflându-le, vrând sau nevrând, valori care sunt în acord cu un sistem bazat pe consumerism, în timp ce putrezește inexorabil din interior. Uitați-vă doar la evoluția stării civilizației noastre în ultimii 50 de ani.
În copilărie, am mers la școala publică. Nu trecea o zi în care să nu mă trezesc fără un nod în stomac, pentru că vedeam clar că trăim într-o lume a iluziilor și minciunilor. Utopiștii erau marginalizați, conformiștii înrădăcinați în pozițiile lor. Uram competiția; întârziam în mod deliberat din solidaritate cu cei mai lenți, cu cei mai puțin norocoși.
Elementele de bază se învață la școală: a ști să citești, să scrii și să numeri, desigur, dar misiunea sistemului se oprește aici. Adăugarea de elemente este superfluă, deoarece indivizii nu pot fi programați, iar autonomia lor cerebrală va depinde de capacitatea lor de a o dezvolta; un fel de selecție naturală.
Inteligența se dobândește prin experiențele de viață, există inteligență a minții și inteligență a inimii; ambele trebuie contopite pentru a fi în fază cu sine și cu propriul adevăr. Școala este o iluzie.
Laisser partir ceux qui ne vous accordent aucun temps.
Ceux pour lesquels vous n’êtes pas une priorité. Laisser partir ceux qui vous prennent pour une option, ceux qui vous veulent selon leurs conditions.
Laisser partir ceux qui ne vous voient pas pour qui vous êtes vraiment, ceux qui n’ont pas conscience de votre valeur. Laisser les partir afin que ceux qui sont vrais puissent entrer sereinement dans votre vie.
Vous ne pouvez pas faire de place à l’authenticité si vous êtes entouré de personnes fausses pourvues d’intérêt.
Vous êtes précieux et méritez le meilleur.
Ne vous contentez jamais de moins.
Joëlle Laurencin
You don’t lose people.
You’re opening your eyes!
Happy summer to everyone!
Let leave those who don’t give you any time.
Those who don’t see you as a priority. Let go of those who treat you as an option, those who want you on their terms.
Let go of those who do not see you for who you really are, those who are not aware of your value. Let them go so that those who are real can enter your life with peace of mind.
You can’t make room for authenticity if you’re surrounded by fake people with self-interest.
You are precious and deserve the best.
Never settle for less.
Joëlle Laurencin
Nu pierzi oameni.
Îți deschizi ochii!
Vară frumoasă tuturor!
Dați drumul celor care nu vă lasă timp.
Cei pentru care nu ești o prioritate. Lasă-i pe cei care te iau ca opțiune, pe cei care te vor în condițiile lor.
Lasă-i pe cei care nu te văd așa cum ești cu adevărat, pe cei care nu își dau seama de valoarea ta. Lasă-le să plece, astfel încât oamenii care sunt reali pot intra în viața ta cu liniște sufletească.
Nu poți face loc autenticității dacă ești înconjurat de oameni falși cu interes propriu.
« Dieu ne peut pas atteindre un cœur à qui on ne donne pas la permission de vivre en lui. »
La foi, quelle que soit la religion, ouvre le cœur et l’esprit. Elle défie les ténèbres et, finalement, les illumine. Elle révèle un chemin qu’il faut emprunter afin d’y découvrir sa propre vérité.
« God cannot reach a heart that is not given permission to live in Him. »
Faith, regardless of religion, opens the heart and mind. It challenges darkness and ultimately illuminates it. It reveals a path upon which one must venture to discover one’s own truth.
„Dumnezeu nu poate ajunge la o inimă care nu a obținut permisiunea să trăiesc în el”.
Credința, indiferent de religie, deschide inima și mintea. Ea provoacă întunericul și în cele din urmă îl luminează. Ea dezvăluie o cale pe care trebuie să o parcurgem pentru a-și descoperi propriul adevăr.
Il y a des gens avec qui l’on passe une grande partie de sa vie et qui ne vous apportent rien. Qui ne vous éclairent pas, ne vous nourrissent pas, ne vous donnent pas d’élan. Encore heureux quand ils ne vous détruisent pas à petit feu en se suspendant à vos basques et en vous suçant le sang.
Et puis…
Il y a ceux que l’on croise, que l’on connaît à peine, qui vous disent un mot, une phrase, vous accordent une minute, une demi-heure et changent le cours de votre vie. Vous n’attendiez rien d’eux, vous les connaissiez à peine, vous vous êtes rendu léger, légère au rendez-vous et pourtant quand vous les quittiez, ces gens étonnants, vous découvrez qu’ils ont ouvert une porte en vous, déclenché un parachute, initié ce merveilleux moment qu’est le désir, mouvement qui va vous emporter bien au delà de vous-même et vous étonner.
Vous ne serez plus jamais vermicelle, vous danserez sur le trottoir en faisant des étincelles et vos bras toucheront le ciel.
Laisser partir ceux qui ne vous accordent aucun temps.
Ceux pour lesquels vous n’êtes pas une priorité. Laisser partir ceux qui vous prennent pour une option, ceux qui vous veulent selon leurs conditions.
Laisser partir ceux qui ne vous voient pas pour qui vous êtes vraiment, ceux qui n’ont pas conscience de votre valeur. Laisser les partir afin que ceux qui sont vrais puissent entrer sereinement dans votre vie.
Vous ne pouvez pas faire de place à l’authenticité si vous êtes entouré de personnes fausses pourvues d’intérêt.
Vous êtes précieux et méritez le meilleur.
Ne vous contentez jamais de moins.
Joëlle Laurencin
Rainbow-colored dreams
There are people you spend a large part of your life with who bring you nothing. Who don’t enlighten you, don’t nourish you, don’t give you any impetus. You’re lucky when they don’t slowly destroy you by hanging on to your coattails and sucking your blood.
And then…
There are those you meet, those you barely know, who say a word to you, a sentence, give you a minute, half an hour, and change the course of your life. You expected nothing from them, you barely knew them, you made yourself light, light to the meeting, and yet when you leave these amazing people, you discover that they have opened a door within you, triggered a parachute, initiated that marvelous moment that is desire, a movement that will carry you far beyond yourself and amaze you.
You will never be vermicelli again, you will dance on the sidewalk, making sparks, and your arms will touch the sky.
Those who don’t see you as a priority. Let go of those who treat you as an option, those who want you on their terms.
Let go of those who do not see you for who you really are, those who are not aware of your value. Let them go so that those who are real can enter your life with peace of mind.
You can’t make room for authenticity if you’re surrounded by fake people with self-interest.
You are precious and deserve the best.
Never settle for less.
Joëlle Laurencin
Vise de culoarea curcubeului
Sunt oameni cu care ne petrecem o mare parte a vieții și care nu ne aduc nimic. Nu ne luminează, nu ne hrănesc, nu ne încurajează. Avem noroc dacă nu ne distrug încet, lipindu-se de noi și sugându-ne sângele.
Și apoi…
Sunt cei pe care îi întâlnești, cei pe care abia îi cunoști, care îți spun un cuvânt, o propoziție, îți oferă un minut, o jumătate de oră și îți schimbă cursul vieții. Nu te așteptai nimic de la ei, abia îi cunoșteai, te-ai făcut ușor, ușor pentru întâlnire și, totuși, când părăsești acești oameni minunați, descoperi că au deschis o ușă în tine, au declanșat o parașută, au inițiat acel moment minunat care este dorința, o mișcare care te va purta mult dincolo de tine și te va uimi. Nu vei mai fi niciodată vermicelli, vei dansa pe trotuar, făcând scântei, iar brațele tale vor atinge cerul.
Cei pentru care nu ești o prioritate. Lasă-i pe cei care te iau ca opțiune, pe cei care te vor în condițiile lor.
Lasă-i pe cei care nu te văd așa cum ești cu adevărat, pe cei care nu își dau seama de valoarea ta. Lasă-le să plece, astfel încât oamenii care sunt reali pot intra în viața ta cu liniște sufletească.
Nu poți face loc autenticității dacă ești înconjurat de oameni falși cu interes propriu.
