L’enfant et le livre

Un enfant qui lit sera un adulte qui pense.

Une histoire vécue aujourd’hui:

Je me trouvais dans un bureau administratif ou je devais m’acquitter de quelques obligations. J’étais assis sur une chaise avec mon ticket en attenant patiemment mon tour.

En face de moi se trouvait un gosse qui attira mon attention. Il avait entre les mains, un de ces trucs bizarre que l’on ne sait plus comment utiliser, que l’on ne sait plus par quel bout prendre, un livre.

Ce gosse devait avoir environ 12 ans. Discrètement, je quittais ma chaise pour aller m’assoir à côté de lui. Ma présence ne semblait pas perturber sa concentration sur sa lecture. Je me suis alors risqué à lui glisser quelques mots:

• Moi: Excuses-moi, qu’est-ce que tu lis? »
• L’enfant: Un livre d’aventure.
• Moi: Lequel?
• L’enfant: L’alchimiste.

Je connais très bien ce livre écrit par Paulo Coelho retraçant la quête d’un jeune berger Andalou, sa douce initiation à la vie et à la spiritualité.

J’ai poursuivi:

• Moi: Comment se fait-il que tu ne sois pas sur un écran de téléphone portable comme la plupart des gens de ton âge?
• L’enfant: Je n’en ai pas besoin.
• Moi: Comment tu fais pour rester en contact avec tes amis?
• L’enfant: Mes amis sont dans mon cœur et je n’ai pas besoin de technologie pour les retrouver.

Cette histoire est véridique et elle c’est déroulée cet après-midi.

Aux parents qui infligent à leurs enfants un écran, réfléchissez avant d’agir. L’amour ne se construit pas sur un écran mais par des actes concrets et réels.

Je ne vous dévoilerai pas la fin de cette histoire car elle ne fait que commencer. Mais avec ce gosse, j’ai découvert un petit ange qui m’a présenté à sa maman et dont le père n’a pas su assumer ses responsabilités. Une belle histoire à suivre?

Copilul și cartea

Un copil care citește va fi un adult care gândește.

O poveste pe care am trăit-o astăzi:

Eram într-un birou administrativ unde trebuia să îndeplinesc niște obligații. Stăteam pe un scaun cu biletul meu așteptând cu răbdare rândul meu.

În fața mea era un copil care mi-a atras atenția. Avea în mâini unul dintre acele lucruri ciudate pe care nu știi să le folosești, o carte.

Acest copil trebuie să fi avut vreo 12 ani. În liniște, m-am așezat lângă el. Prezența mea nu părea să-i deranjeze concentrarea asupra lecturii. Apoi am îndrăznit să spun câteva cuvinte:

• Pe mine: Scuză-mă, ce citești? »
• Copilul: o carte de aventură.
• Eu: Care?
• Copilul: Alchimistul..

Cunosc foarte bine această carte scrisă de Paulo Coelho care povestește aventurile unui tânăr cioban andaluz, inițierea lui blândă în viață și spiritualitate.

Am tot vorbit cu el:

• Eu: Cum de nu ești pe ecranul unui telefon mobil, ca majoritatea oamenilor de vârsta ta?
• Copil: Nu am nevoie.
• Eu: Cum ții legătura cu prietenii tăi?
• Copil: Prietenii mei sunt în inima mea și nu am nevoie de tehnologie pentru a-i găsi.

Această poveste este adevărată și s-a întâmplat în această după-amiază.

Părinților care impun un paravan copiilor lor, gândiți-vă înainte de a acționa. Dragostea nu se construiește pe un ecran ci prin acte concrete și reale.

Nu vă voi spune sfârșitul acestei povești pentru că abia a început. Dar cu acest puști am descoperit un mic înger care mi-a făcut cunoștință cu mama lui și al cărui tată nu știa să-și asume responsabilitățile. O poveste grozavă de urmat?

The child and the book

A child who reads will be an adult who thinks.

A story i experienced today:

I was in an administrative office where i had to fulfill some obligations. i was sitting on a chair with my ticket patiently waiting for my turn.

In front of me was a kid who caught my attention. He had in his hands one of those weird things that you no longer know how to use, that you no longer know which end to take, a book.

This kid must have been about 12 years old. Discreetly, i left my chair to sit next to him. My presence didn’t seem to disturb his concentration on his reading. I then ventured to slip him a few words:

• Me: Excuse me, what are you reading? »
• The child: An Adventure Book.
• Me: Which one?
• The child: The alchemist.

I know very well this book written by Paulo Coelho retracing the quest of a young Andalusian shepherd, his gentle initiation into life and spirituality.

I followed:

• Me: How come you’re not on a cellphone screen like most people your age?
• The child: I don’t need it.
• Me: How do you keep in touch with your friends?
• The child: My friends are in my heart and i don’t need technology to find them.

This story is true and it happened this afternoon.

To parents who screen their children, think before you act. Love is not built on a screen but through concrete and real acts.