Issu des années 80, je ne compte pas le nombre de fois où je me suis laisser aller dans cette trilogie. Aujourd’hui encore il m’arrive de regarder ces films non pas par nostalgie mais pour l’énergie qui en émerge. Je remercie pour cela Steven Spielberg, Michael J. Fox, Christopher Lloyd et toutes celles et ceux qui on œuvré pour et n’ayons pas peur des mots, ce mythe intemporel.
Voici les trois films et je vous souhaite un bon spectacle.
Je ne me suis jamais senti aussi bien que dans la galère.
C’est moi, les lunettes sur la tête.
Partager un moment de solitude c’est n’être plus seul au monde. Aimer un inconnu, c’est s’aimer soi-même, le respect commence là ou l’insoutenable ne compte plus.
Aimer l’autre pour la beauté et l’inconditionnel d’une âme qui se cherche.
Le groupe a été dévoilé vers las fin des années 90 par le célébrissime et magnifique compositeur Giorgio Moroder à qui nous devons notamment des « Soundtrak » tels que Midnight express, Flashdance, The Neverendig storry, Scarface, Cat people et ce, sans compter les différents artistes qu’il a produit tels que l’inoubliable et regrettée Donna Summer.
Philip Oakey c’est fait remarqué pour la première fois dans le film « Electric dreams » avec ce titre : « Together in electric dreams » toujours produit par Giorgio Moroder.
Les plus anciens se souviendront, les plus jeunes découvriront…
Musicalement parlant, Les années 80 et 90 furent parmi les plus prolifiques et créatives dans l’industrie phonographique.
Merci à Virgin Records.
***** The Human league *****
« Don’t you want me »
The group was discovered towards the end of the 90s by the famous and magnificent composer Giorgio Moroder to whom we owe
« Soundtrak » such as Midnight express, Flashdance, The Neverendig storry, Scarface, Cat people and this, without counting the different artists that he produced such as the unforgettable and regretted Donna Summer.
Philip Oakey is noticed for the first time in the movie « Electric dreams » with this title: « Together in electric dreams » still produced by Giorgio Moroder.
The oldest will remember, the young will discover …
Musically speaking, the 80s and 90s were among the most prolific and creative in the recording industry.
Many thanks to Virgin Records.
***** The Human league *****
« Don’t you want me »
Grupul a fost descoperit spre sfarsitul anilor 90 de celebrul si magnificul compozitor Giorgio Moroder caruia ii datoram
« Soundtrak »precum Midnight express, Flashdance, The Neverendig story, Scarface, Cat people si asta, fara a numara diferitii artisti pe care i-a produs precum de neuitat si regretata Donna Summer.
Philip Oakey este remarcat pentru prima dată în filmul „Electric Dreams” cu acest titlu: „Together in electric dreams” produs încă de Giorgio Moroder.
Cel mai în vârstă își va aminti, tânărul va descoperi …
Din punct de vedere muzical, anii 80 și 90 au fost printre cei mai prolifici și creativi din industria înregistrărilor.
La métaphore de la grenouille qui ne savait pas qu’elle était cuite
Une grenouille nage dans une marmite remplie d’eau. Un feu est allumé sous la marmite de façon à faire monter progressivement la température. La grenouille nage sans s’apercevoir de rien. La température continue de grimper, l’eau est maintenant tiède. La grenouille s’agite moins mais ne s’affole pas pour autant. La température de l’eau continue de grimper. L’eau est cette fois vraiment chaude, la grenouille commence a trouver cela désagréable, elle s’affaiblie mais supporte la chaleur. La température continue de monter, jusqu’au moment où la grenouille va tout simplement finir par cuire et mourir. Si la même grenouille avait été plongée directement dans l’eau à 50 degrés, elle aurait immédiatement donné le coup de patte adéquat qui l’aurait éjectée aussitôt de la marmite. Cette expérience montre que, lorsqu’un changement s’effectue d’une manière suffisamment lente, il échappe à la conscience et ne suscite la plupart de temps aucune réaction, aucune opposition, aucune révolte.
« Cette thèse se fonde sur l’idée que si l’on plongeait subitement une grenouille dans de l’eau chaude, elle s’échapperait d’un bond. Alors que si on la plongeait dans l’eau froide et qu’on portait très progressivement l’eau à ébullition, la grenouille s’engourdirait ou s’habituerait à la température et finirait ébouillantée. »
Bien que l’expérience soit controversée et que la thèse soit sujette à discussion, la parabole de la grenouille qui ne savait pas qu’elle était cuite traduit le phénomène d’habituation et de passivité dans un environnement qui se dégrade progressivement au point de mettre sa propre vie en péril. C’est donc une métaphore qui est souvent utilisée pour dénoncer la passivité de l’homme et inciter à l’éveil des consciences.
The slow cooking frog
The metaphor of the frog that didn’t know it was cooked
A frog swims in a pot filled with water. A fire is lit under the pot so as to gradually raise the temperature. The frog swims without noticing anything. The temperature continues to climb, the water is now lukewarm. The frog is less agitated but does not panic. The water temperature continues to rise. The water is really hot this time, the frog starts to find it unpleasant, it weakens but bears the heat. The temperature continues to rise, until the frog will simply cook and die. If the same frog had been plunged directly into water at 50 degrees, it would have immediately given the right kick which would have immediately ejected it from the pot. This experience shows that, when a change takes place in a sufficiently slow way, it escapes consciousness and most of the time does not arouse any reaction, any opposition, any revolt.
« This thesis is based on the idea that if we suddenly plunged a frog into hot water, it would jump out. Whereas if we plunged it into cold water and carried very gradually the water to a boil, the frog would go numb or get used to the temperature and end up scalded. »
Although the experiment is controversial and the thesis is subject to discussion, the parable of the frog which did not know that it was cooked translates the phenomenon of habituation and passivity in an environment which gradually deteriorates to the point of putting his own life in danger. It is therefore a metaphor that is often used to denounce the passivity of man and encourage the awakening of consciences.
Broasca care se gătește lent
Metafora broaștei care nu știa că este gătită
O broasca inoata intr-o oala plina cu apa. Se aprinde un foc sub oală pentru a crește treptat temperatura. Broasca înoată fără să observe nimic. Temperatura continuă să crească, apa este acum călduță. Broasca este mai puțin agitată, dar nu intră în panică. Temperatura apei continuă să crească. Apa este foarte fierbinte de data asta, broaștei începe să-i pară neplăcut, slăbește dar suportă căldura. Temperatura continuă să crească până când broasca se gătește și moare. Daca aceeasi broasca ar fi fost scufundata direct in apa la 50 de grade, ar fi dat imediat lovitura corecta care ar fi scos-o imediat din oala. Această experiență arată că atunci când o schimbare are loc destul de încet, ea scapă de conștientizare și de cele mai multe ori nu stârnește nicio reacție, nicio opoziție, nicio revoltă.
„Această teză se bazează pe ideea că dacă ai scufunda brusc o broaște în apă fierbinte, aceasta ar ieși. În timp ce dacă ai scăpa în apă rece și ai fiart-o foarte treptat, broasca s-ar amorți sau s-ar obișnui cu temperatura și în cele din urmă opărire”.
Deși experimentul este controversat și teza este supusă discuției, pilda broaștei care nu știa că a fost gătită traduce fenomenul de obișnuire și pasivitate într-un mediu care se deteriorează treptat până la punctul de a-și pune propria viață în pericol. Este deci o metaforă care este adesea folosită pentru a denunța pasivitatea omului și a încuraja trezirea conștiințelor.
L’avare de Molière revu et corrigé par Louis de Funès
Film issu de la cape magique de Louis de Funès avant son dernier film le gendarme et les Gendarmettes de Jean Girault sorti en 1982, nous voici plongé dans le monde de l’usurpation et du sadisme à outrance.
Le Radin de Molière vu par De Funès et ses mimiques fait de cette pièce de théâtre, un bouquet magique ou la laideur se conjuguant au comique fait de ce bouquet garni un véritable festival de joie et de bonne humeur.
Louis de Funès est et restera l’ « Oncle picsou » tant aimé par les Français.
Film complet, version originale (EN) et version Française.
Full movie, original version (EN) and French version.
Film complet, versiunea originală (EN) și versiunea franceză.
Midnight Express
Histoire vécue
Midnight Express est un film dramatique américano-britannique réalisé par Alan Parker, sorti en 1978. Il s’inspire de l’histoire de William Hayes, arrêté et emprisonné en Turquie en 1970, qui avait raconté son histoire dans le livre autobiographique Midnight Express publié en 1977.
Synopsis:
En vacances à Istanbul, en Turquie, le 6 octobre 1970, l’étudiant américain Billy Hayes attache 2 kg de briques de haschisch sur sa poitrine. Alors qu’il s’apprête à embarquer avec sa petite amie Susan dans un avion qui le ramènera aux États-Unis, Billy est fouillé par des soldats (en état d’alerte maximale en cas d’attaque terroriste) qui découvrent la drogue. Billy est ensuite arrêté par la police et fouillé à nu.
Un mystérieux Américain, que Billy surnomme « Tex » en raison de son fort accent texan, arrive et accompagne Billy au commissariat de police et lui sert d’interprète. Billy prétend avoir acheté le haschisch à un chauffeur de taxi. Il propose d’aider la police à localiser le chauffeur en échange de sa libération. Sur un marché voisin, Billy désigne le chauffeur à la police, qui l’arrête, mais n’a aucune intention de le libérer. Il tente de s’échapper, mais est repris sous la menace d’une arme par Tex.
Lors de sa première nuit à la prison de Sultanahmet, Billy, transi de froid, s’échappe de sa cellule et vole une couverture. Il est ensuite extirpé de sa cellule et brutalement battu par le gardien en chef Hamidou pour le vol. Quelques jours plus tard, Billy se réveille à la prison de Sağmalcılar, entouré de ses codétenus occidentaux Jimmy (un Américain qui a volé deux chandeliers dans une mosquée), Max (un héroïnomane anglais) et Erich (un trafiquant de drogue suédois). Jimmy prévient Billy que la prison est dangereuse pour les étrangers et dit qu’on ne peut faire confiance à personne, pas même aux jeunes enfants.
Billy rencontre son père, un représentant américain et un avocat turc pour discuter de sa situation. Au cours du procès de Billy, le procureur porte plainte contre lui pour trafic de drogue. Le juge principal se montre compréhensif envers Billy et le condamne à quatre ans de prison pour possession de drogue. Billy et son père sont dévastés, mais leur avocat turc insiste sur le fait que c’est un bon résultat car le procureur voulait une peine d’emprisonnement à vie.
Midnight Express
A true story
Midnight Express is a 1978 American-British drama film directed by Alan Parker. It is based on the story of William Hayes, who was arrested and imprisoned in Turkey in 1970 and who had written his autobiographical book Midnight Express, published in 1977.
Synopsis:
On vacation in Istanbul, Turkey, on 6 October 1970, American college student Billy Hayes straps 2 kg (4.4 lb) of hashish bricks to his chest. As he and his girlfriend Susan are about to board a plane back to the US, Billy is frisked by soldiers (who are on high alert for terrorist attacks) who discover the drug. Billy is then arrested by the police and strip-searched.
A shadowy American — whom Billy nicknames « Tex » for his thick Texan accent — arrives and accompanies Billy to a police station and translates for him. Billy claims he bought the hashish from a taxicab driver. He offers to help police locate the driver in exchange for being released. At a nearby market, Billy points out the driver to police, who arrest him, but they have no intention of releasing Billy. He attempts to escape, only to be recaptured at gunpoint by Tex.
During his first night in Sultanahmet Jail, a freezing-cold Billy sneaks out of his cell and steals a blanket. He is later rousted from his cell and brutally beaten by chief guard Hamidou for the theft. A few days later, Billy awakens in Sağmalcılar Prison, surrounded by fellow Western prisoners Jimmy (an American who stole two candlesticks from a mosque), Max (an English heroin addict), and Erich (a Swedish drug smuggler). Jimmy warns Billy that the prison is dangerous for foreigners and says no one can be trusted, not even young children.
Billy meets with his father, a U.S. representative, and a Turkish lawyer to discuss his situation. During Billy’s trial, the prosecutor makes a case against him for drug smuggling. The lead judge is sympathetic to Billy and gives him a four-year sentence for drug possession. Billy and his father are devastated, but their Turkish lawyer insists it is a good result because the prosecutor wanted a life sentence.
Midnight Express
Poveste adevărată
Midnight Express este un film dramă american-britanic din 1978 regizat de Alan Parker. Se bazează pe povestea lui William Hayes, care a fost arestat și închis în Turcia în 1970 și care și-a povestit povestea în cartea autobiografică Midnight Express, publicată în 1977.
Rezumat:
În vacanță la Istanbul, Turcia, pe 6 octombrie 1970, studentul american Billy Hayes și-a legat la piept 2 kg de cărămizi de hașiș. În timp ce el și prietena lui Susan sunt pe cale să se îmbarce într-un avion înapoi în Statele Unite, Billy este căutat de soldați (în alertă maximă în cazul unui atac terorist) care descoperă drogurile. Billy este apoi arestat de poliție și percheziționat.
Un american misterios, pe care Billy îl porecla „Tex” din cauza accentului său puternic texan, sosește și îl însoțește pe Billy la secția de poliție și îi acționează ca interpret. Billy susține că a cumpărat hașișul de la un șofer de taxi. El se oferă să ajute poliția să localizeze șoferul în schimbul eliberării acestuia. Într-o piață din apropiere, Billy indică șoferul poliției, care îl arestează, dar nu intenționează să-l elibereze. El încearcă să scape, dar este recapturat sub amenințarea armei de Tex.
În prima sa noapte în închisoarea Sultanahmet, Billy, înghețat până în oase, evadează din celulă și fură o pătură. El este apoi luat din celulă și bătut brutal de gardianul Hamidou pentru furt. Câteva zile mai târziu, Billy se trezește în închisoarea Sağmalcılar, înconjurat de colegii săi deținuți occidentali Jimmy (un american care a furat două sfeșnice dintr-o moschee), Max (un dependent de heroină englez) și Erich (un traficant de droguri suedez). Jimmy îl avertizează pe Billy că închisoarea este periculoasă pentru străini și spune că nimeni nu poate avea încredere, nici măcar copiii mici.
Billy se întâlnește cu tatăl său, un reprezentant american și un avocat turc pentru a discuta despre situația lui. În timpul procesului lui Billy, procurorul depune acuzații împotriva lui pentru trafic de droguri. Judecătorul-șef îi arată simpatie față de Billy și îl condamnă la patru ani de închisoare pentru deținere de droguri. Billy și tatăl său sunt devastați, dar avocatul lor turc insistă că este un rezultat bun, deoarece procurorul a vrut o condamnare pe viață.
« C’est terminé, le Royaume-Uni ne participera pas au programme de défence européen: Londres vient de l’annoncer. (Le pays refuse de payer la somme demandée par l’UE.) »
Sous couvert de protection, il s’agit ni plus ni moins d’un racket dont les peuples de la zone euro devront en assumer le coût.
Assez de cette dictature imposée par l’UE ! Laissez le peuple prendre ses responsabilités sans vous !
Le Royaume-Uni est un pays frère à la Suisse. Magnifique et libre, malgré les cadavres dans les placards (qui n’en a pas?) son hymne national sonne d’ailleurs comme notre ancien son de cloches.
That’s an intelligent country
We don’t want your fucking war!
Image:
« It’s over, the United Kingdom will not participate in the European defense program: London has just announced it. (The country refuses to pay the sum demanded by the EU.) »
Under the guise of protection, this is nothing more than a racket, the cost of which will be borne by the people of the Eurozone.
Enough of this EU-made dictatorship and let the people take responsibility for themselves without you!
The United Kingdom is a sister country to Switzerland. Magnificent and free, despite the skeletons in its closet (who doesn’t have them?), its national anthem even sounds like our old church bells.
