Culture & Cinéma: Rockets « Legion of Alien »

Appelons les Rockets. Mais en cherchant un peu dans leur biographie, il n’est pas rare de trouver Rocket Men, The Rocketteers, Les Rockets, Tom ‘n’ Jerry’s Rockets, Silver Rockets, Roketz and Rok-Etz, etc. Une chose est presque sûre, ils démarrent en 1974 (même si dès 1970, on trouve une trace de Crystal…) et tournent encore en 2016. Un seul membre du groupe est « d’époque » ou presque, c’est Fabrice Quagliotti, aux claviers depuis 1977. C’est justement entre 1977 et 1982 que leur space disco est à son apogée avec les cinq musiciens grimés à la façon Kiss, version surfeur d’argent de la planète Mars. Un concept. Côté musique, il s’agit de synthétiseurs et de vocodeurs sur fond de rythmes disco et de guitares funk. S’ils débutent en 1976 avec une cover du morceau « Apache » des Shadows, ils ont aussi repris les Canned Heat. Surprenant, mais pas étonnant tant leur musique peut s’apparenter à Kraftwerk, voire à l’époque Ziggy Stradust de David Bowie. Et – malheureusement – parfois à une BO de Star Wars.

En 1983, Christian Le Bartz et le batteur Alain Groetzinger quittent le groupe immédiatement suivi par leur producteur Claude Lemoine et le bassiste Gérard L’Her. Rockets sortira deux autres albums avec le chanteur anglais Sal Solo jusqu’en 1993 année où le groupe cesse toute activité. Surprise, en 2000, c’est l’italien Fabrice Quagliotti qui repart avec une équipe transalpine sans pour autant défrayer la chronique. Si ce n’est qu’ils ont quand même un site de fans en Ukraine et en Italie évidemment !

Cultură și cinema: Rockets « Legion of Alien »

Să-i chemăm The Rockets. Dar căutând puțin în biografia lor, nu este neobișnuit să găsești Rocket Men, The Rocketteers, Les Rockets, Tom ‘n’ Jerry’s Rockets, Silver Rockets, Roketz și Rok-Etz etc. Un lucru este aproape sigur, au început în 1974 (chiar dacă încă din 1970, găsim o urmă de Crystal…) și încă mai făceau turnee în 2016. Un singur membru al grupului este „vintage” sau aproape, este Fabrice Quagliotti, pe claviaturi din 1977. Tocmai între 1977 și 1982 discoteca lor spațială a fost la apogeu, cu cei cinci muzicieni alcătuiți ca Kiss, o versiune de surfer argintiu a planetei Marte. Un concept. Pe partea muzicală, sunt sintetizatoare și vocodere pe un fundal de ritmuri disco și chitare funk. În timp ce au debutat în 1976 cu un cover al piesei Shadows „Apache”, au făcut și un cover de Canned Heat. În mod surprinzător, dar deloc surprinzător, muzica lor poate fi legată de Kraftwerk, sau chiar de epoca Ziggy Stradust a lui David Bowie. Și – din păcate – uneori la o coloană sonoră Star Wars.

În 1983, Christian Le Bartz și bateristul Alain Groetzinger au părăsit grupul, urmați imediat de producătorul lor Claude Lemoine și basistul Gérard L’Her. Rockets va lansa alte două albume cu cântărețul englez Sal Solo până în 1993, când grupul își încetează orice activitate. Surpriză, în 2000, italianul Fabrice Quagliotti a plecat cu o echipă transalpină fără să facă titluri. Cu excepția faptului că au încă un site de fani în Ucraina și Italia, desigur!

Culture & Cinema: Rockets « Legion of Alien »

• Film complet version Française et version originale.
• Film complet versiunea franceza si versiunea originala.
• Ful movie French version and original version.

Culture & Cinéma: Prédictions

En 1959, l’école élémentaire de Lexington dans le Massachusetts participe à un concours sur le thème du futur. Une enseignante, M^me Taylor, propose que les élèves imaginent leur vision du monde cinquante ans plus tard et que l’ensemble des copies soit placé dans une capsule temporelle qui ne serait ouverte qu’en 2009. Mais tandis que les autres enfants dessinent des fusées, Lucinda Embry, une jeune fille souffrant de troubles mentaux, aligne une série de chiffres et de nombres, mécaniquement, comme si elle les récitait.

Lors d’une cérémonie en présence des enfants, de leurs parents et de leurs professeurs, la capsule est solennellement placée dans un trou devant le perron de l’école. Mme Taylor remarque que Lucinda se tient à l’écart. Quand elle regarde à nouveau un instant plus tard, la petite fille a disparu. Les recherches sont aussitôt lancées et durent jusqu’à la nuit tombée. Pendant que des policiers inspectent chaque recoin de l’école, Mme Taylor retrouve Lucinda dans un placard du sous-sol et remarque que la petite fille a gratté le bois de la porte jusqu’au sang avec ses ongles pour terminer sa liste.

Cinquante ans plus tard, John Koestler est un professeur d’astronomie au Massachusetts Institute of Technology (MIT). Veuf éploré depuis un an, il noie sa peine dans l’alcool quand vient le soir et essaie, tant bien que mal, de préserver ses relations avec son fils d’une dizaine d’années, Caleb. De son côté, le petit garçon souffre encore plus. En plus d’un père démissionnaire qui cherche certes à limiter la casse, c’est un enfant taciturne qui vit dans une maison trop grande et trop vide, perdue au milieu des bois. Son audition limitée achève de le plonger dans un monde de silence et de solitude.

Culture & Cinema: Knowing

În 1959, școala elementară Lexington din Massachusetts s-a înscris la un concurs cu tematică viitoare. O profesoară, doamna Taylor, sugerează elevilor să-și imagineze viziunea asupra lumii cincizeci de ani mai târziu și că toate copiile sunt plasate într-o capsulă a timpului care nu va fi deschisă până în 2009. Dar în timp ce ceilalți copii desenează rachete, Lucinda Embry, o fată bolnavă mintal, aliniază o serie de cifre și numere, mecanic, de parcă le-ar recita.

În cadrul unei ceremonii în prezența copiilor, a părinților și a profesorilor lor, capsula este așezată solemn într-o gaură din fața treptelor școlii. Doamna Taylor o observă pe Lucinda stând deoparte. Când se uită din nou o clipă mai târziu, fetița a dispărut. Căutarea este lansată imediat și durează până la căderea nopții. În timp ce polițiștii inspectează fiecare colț al școlii, doamna Taylor o găsește pe Lucinda într-un dulap de la subsol și observă că fetița a zgâriat lemnul ușii până când sângerează cu unghiile pentru a-și completa lista.

Cincizeci de ani mai târziu, John Koestler este profesor de astronomie la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Văduv îndurerat de un an, își îneacă durerea în alcool când vine seara și încearcă, cumva, să-și păstreze relația cu fiul său de zece ani, Caleb. La rândul lui, băiețelul suferă și mai mult. Pe lângă un tată resemnat, care cu siguranță încearcă să limiteze ruperea, este un copil taciturn care locuiește într-o casă prea mare și prea goală, pierdut în mijlocul pădurii. Auzul său limitat ajunge să-l cufunde într-o lume a tăcerii și a singurătății.

Culture & Cinema: Knowing

In 1959, Lexington Elementary School in Massachusetts entered a future-themed contest. A teacher, Ms. Taylor, suggests that the students imagine their vision of the world fifty years later and that all the copies are placed in a time capsule which would not be opened until 2009. But while the other children draw rockets , Lucinda Embry, a mentally ill girl, lines up a series of digits and numbers, mechanically, as if reciting them.

During a ceremony in the presence of the children, their parents and their teachers, the capsule is solemnly placed in a hole in front of the school steps. Mrs. Taylor notices Lucinda standing aside. When she looks again a moment later, the little girl is gone. The search is immediately launched and lasts until nightfall. While police officers inspect every corner of the school, Mrs. Taylor finds Lucinda in a basement closet and notices that the little girl has scratched the wood of the door until it bleeds with her fingernails to complete her list.

Fifty years later, John Koestler is a professor of astronomy at the Massachusetts Institute of Technology (MIT). A grieving widower for a year, he drowns his pain in alcohol when evening comes and tries, somehow, to preserve his relationship with his ten-year-old son, Caleb. For his part, the little boy suffers even more. In addition to a resigned father who is certainly trying to limit the breakage, he is a taciturn child who lives in a house that is too big and too empty, lost in the middle of the woods. His limited hearing ends up plunging him into a world of silence and solitude.

Stéphane Guibert / Rares Mihai Florescu

• Film complet « Johnny English » Version originale.
• Film complet „Johnny English” versiunea originală.
• Full Movie « Johnny English » Original Version.

Culture & Cinema:
« I believe in you »

Rumer

Extrait de la bande original du film

« Johnny English Reborn »

Sarah Joyce (née le 3 juin 1979), mieux connue sous son nom de scène, Rumer, est une auteure-compositrice-interprète britannique d’origine pakistanaise. Soutenu par des personnalités de premier plan de l’industrie de la musique, notamment Burt Bacharach, Elton John, Carly Simon et Jools Holland, Rumer a été nominé pour deux Brit Awards le 13 janvier 2011. Son premier album, Seasons of My Soul, sorti en 2010, a atteint un sommet dans les charts britanniques. au n ° 3, a été certifié platine en 2013 après avoir vendu plus d’un million d’exemplaires, et a été classé n ° 26 dans le Top 40 officiel des premiers albums de la décennie en 2019.

La voix de Rumer a été décrite par The Guardian et bien d’autres comme rappelant celle de Karen Carpenter. Son nom de scène a été inspiré par l’auteur Rumer Godden. Boys Don’t Cry, sorti en 2012, a atteint un sommet dans les charts britanniques à la troisième place. Elle s’est produite dans plusieurs festivals tels que le festival de Glastonbury. Son album This Girl’s in Love (A Bacharach & David Songbook) est sorti en novembre 2016. En août 2020, elle sort son cinquième album, Nashville Tears (The Songs of Hugh Prestwood).

Cultură și cinema:
« I believe in you »

Rumer

Extras din coloana sonoră originală

« Johnny English Reborn »

Sarah Joyce (n. 3 iunie 1979), mai cunoscută sub numele ei de scenă Rumer, este o cântăreață britanică de origine pakistaneză. Susținut de personalități de top din industria muzicală, printre care Burt Bacharach, Elton John, Carly Simon și Jools Holland, Rumer a fost nominalizat la două premii Brit pe 13 ianuarie 2011. Albumul său de debut, Seasons of My Soul, lansat în 2010, a atins punctul culminant în Grafice din Marea Britanie. la locul 3, a fost certificat platină în 2013 după ce a vândut peste un milion de exemplare și a fost clasat pe locul 26 în Top 40 oficial al primelor albume ale deceniului din 2019.

Vocea lui Rumer a fost descrisă de The Guardian și de mulți alții ca o reminiscență a lui Karen Carpenter. Numele său de scenă a fost inspirat de autorul Rumer Godden. Boys Don’t Cry, lansat în 2012, a ajuns pe locul trei în topurile din Marea Britanie. A cântat la mai multe festivaluri precum Festivalul Glastonbury. Albumul ei This Girl’s in Love (A Bacharach & David Songbook) a fost lansat în noiembrie 2016. În august 2020, a lansat al cincilea album, Nashville Tears (Cântecele lui Hugh Prestwood).

Culture & Cinema:

« I believe in you »

Rumer

From the original soundtrack

« Johnny English Reborn »

Sarah Joyce (born 3 June 1979), better known by her stage name, Rumer, is a Pakistani-born British singer-songwriter. Supported by leading music industry figures including Burt Bacharach, Elton John, Carly Simon, and Jools Holland, Rumer was nominated for two Brit awards on 13 January 2011. Her debut album, Seasons of My Soul, released in 2010, peaked on the UK Charts at #3, was certified platinum in 2013 having sold over one million copies, and was listed at #26 in the Official Top 40 Biggest Debut Albums of the Decade in 2019.

Rumer’s voice has been described by The Guardian and many others as being reminiscent of Karen Carpenter. Her stage name was inspired by the author Rumer Godden. Boys Don’t Cry, released in 2012, peaked on the UK Charts at #3. She has performed at several festivals such as Glastonbury Festival. Her album This Girl’s in Love (A Bacharach & David Songbook) was released in November 2016. In August 2020, she released her fifth album, Nashville Tears (The Songs of Hugh Prestwood).

Stéphane Guibert pour Rares Mihai Florescu