Voici un message provenant d’étoiles et du temps, une horloge magique, de la poésie et du rêve à volonté.
C’est à l’âge de 8 ans que cet artiste qui aujourd’hui est mon ami composa ce titre, je lui rend hommage.
“Dans ce vidéo clip j’avais 24 ans. J ‘ai écrit ce thème alors que j’avais 8 ans. Comme le temps passe vite… Et ce que la vie nous donne est tellement beau …”
Evgeny Khmara
*****
Un ceas magic, poezie și vise
Iată un mesaj de la stele și timp, un ceas magic, poezie și visare după bunul plac.
La vârsta de 8 ani, acest artist care acum este prietenul meu a compus această melodie. Plătesc tribut.
„În acest videoclip muzical aveam 24 de ani. Am scris această temă când aveam 8 ani. Cum zboară timpul … Și ceea ce ne dă viața este atât de frumos … ”
Evgeny Khmara
*****
A magic clock, poetry and dreams
Here is a message from stars and time, a magic clock, poetry and dreaming at will.
It was at the age of 8 that this artist who is now my friend composed this title; i pay tribute to him.
“In this video clip, i was 24 years old. I wrote this theme when i was 8 years old. How time flies… And what life gives us is so beautiful… ”
Evgeny Khmara
Here with the company of Didier Marouani for this beautiful title : « Let me know the wonder »
Ici avec en compagnie de Didier Marouani pour ce très beau titre : « Let me know the wonder »
Aici cu compania lui Didier Marouani pentru acest frumos titlu : « Let me know the wonder »
A 4 ans, ce jeune italien Matteo Tortora nous montre ici quel fantastique talent de musicien accordéoniste il est ! Même s’il n’était qu’un enfant, il jouait de son accordéon comme un professionnel ! Absolument génial.
*****
La 4 ani, acest tânăr italian Matteo Tortora ne arată aici ce talent fantastic de muzician acordeonist este! Chiar dacă era doar un copil, și-a jucat acordeonul ca un profesionist! Absolut minunat.
*****
At 4 years old this young Italian boy Matteo Tortora shows us here what a fantastically talented Accordion playing musician he is! Although only a child he played his Accordion just like a professional! Absolutely awesome in one so young !
La Neuvième Porte (The Ninth Gate) est un film franco-américano-espagnol réalisé par Roman Polanski sorti en 1999. Il est tiré du roman d’Arturo Pérez-Reverte Le Club Dumas (El Club Dumas) paru en 1993.
Quand l’enfer frappe à notre porte …
Merci à Silva Screen Records pour l’autorisation.
*****
Cultura și cinema : a noua poartă
Poarta a noua (The Ninth Gate) este un film franco-american-spaniol regizat de Roman Polanski lansat în 1999. Se bazează pe romanul lui Arturo Pérez-Reverte Le Club Dumas (El Club Dumas) publicat în 1993.
Când iadul ne bate la ușă …
Mulțumim Silva Screen Records pentru permisiune.
*****
Culture & Cinema : The ninth gate
The Ninth Gate is a French-American-Spanish film directed by Roman Polanski released in 1999. It is based on Arturo Pérez-Reverte’s novel Le Club Dumas (El Club Dumas) published in 1993.
When hell knocks on our door …
Many thanks to Silva Screen Records for the permission.
Il faut suivre le progrès et marcher dans son temps mais qui nous dit que le progrès nous veut du bien ? Tout se mélange et se confond dans ce raz de marée d’informations ou rien est blanc, ou rien est noir. Comment trouver le juste milieux dans ce tumulte de données numériques et qui croire ou ne pas croire ? Où trouver son équilibre dans ce monde ou tout vacille ? La question est posée à un genre humain qui ne sait plus lui-même quelle direction prendre.
Nous sommes à la veille d’une remise à zéro des pendules et certains vont en payer le prix fort !
*****
Dacă rețelele sociale nu ar exista
Pera trebuie tăiată în jumătate
Trebuie să urmărim progresul și să mergem în timp, dar cine ne spune că progresul este bun pentru noi? Totul se amestecă și se îmbină în acest val de informație în care nimic nu este alb sau nimic nu este negru. Cum să găsiți echilibrul potrivit în acest tumult al datelor digitale și pe cine să credeți sau să nu credeți? Unde îți găsești echilibrul în această lume în care totul se clatină? Întrebarea se pune unei rase umane care nu mai știe de la sine ce direcție să ia.
Suntem în ajunul resetării ceasului iar unii vor plăti un preț mare !
*****
What if social networks didn’t exist
The pear should be cut in half
We must follow progress and walk in time, but who tells us that progress is good for us? Everything mixes and merges in this tidal wave of information where nothing is white, or nothing is black. How to find the right balance in this tumult of digital data and who to believe or not to believe? Where do you find your balance in this world where everything is wavering? The question is put to a human race which no longer knows for itself which direction to take.
We are on the eve of a reset of the clocks and some will pay a high price !
Lorsque la vie se conjugue avec souffrance et cauchemars
Ils sont nombreux ces gosses mal aimés, ces oubliés, ces cabossés de la vie, ces gosses qui n’ont pas eu d’autre choix que de subir et de pleurer en silence.
Je suis un enfant non désiré, un de ceux dont le père trop afféré par ses maîtresse ne pensait pas au fils qui l’attendait désespérément au coin de la rue, un enfant violenté et violenté et violenté par les bons amis de la famille et malgré les appels au secours à répétition, une mère qui ne voyait qu’au travers des yeux d’un amant. Un enfant qui par la tyrannie de son frère ainé ne pouvait pas dormir la nuit et dont les résultats scolaires désastreux étaient mis au crédit de celui qui souffrait.
Brimades et punitions à répétition, le vilain petit canard c’était moi. Depuis toujours, je me demande ce que j’ai bien pu faire pour mériter de tomber dans cette soupe pleine de pustules et de haine.
Ma famille, pour moi, aujourd’hui, ce sont mes amis, celles et ceux que je choisi et non pas ce que la vie m’impose. J’ai pleuré toutes les larmes de mon être, je me suis mille fois remis en question, je me suis culpabilisé et à tord !
La vie m’aura permis d’aimer celles et ceux qui on su m’ouvrir leur cœur. Je suis heureux aujourd’hui du peu que j’ai et croyez-moi, je suis bien plus riche que beaucoup d’entre vous.
Dédié aux gosses de l’infortune.
Stéphane Guibert
*****
Ne alegem prietenii, nu familia
Sunt un copil nedorit, unul dintre cei al căror tată prea ocupat cu amantele sale nu s-a gândit la fiul care îl aștepta cu disperare la un colț de stradă, la un copil violat de buni prieteni de familie și în ciuda apelurilor repetate pentru ajutor, la o mamă care nu putea vedea decât prin ochii iubitului ei. Un copil care, din cauza tiraniei fratelui său mai mare, nu putea dormi noaptea și ale cărui rezultate școlare dezastruoase i-au fost reproșate.
Bullying și pedepse repetate, rățușca urâtă eram eu. M-am întrebat întotdeauna ce aș fi putut face pentru a merita să cad în această supă plină de pustule și ură.
Familia mea, pentru mine, astăzi, sunt prietenii mei, cei pe care îi aleg și nu ceea ce îmi impune viața. Am plâns toate lacrimile ființei mele, M-am îndoit de mine, M-am simțit vinovat dar m-am înșelat.
Viața mi-a permis să-i iubesc pe cei care mi-au putut deschide inima. Sunt fericit astăzi cu cât de puțin am și credeți-mă că sunt mult mai bogat decât mulți dintre voi.
Dedicat copiilor nenorocirii.
Stéphane Guibert
*****
We choose our friends, not our family
When life combines with suffering and nightmares
There are many kids unloved, these forgotten, these dented of life, these kids who have no other choice but to suffer and cry in silence
I am an unwanted child, one of those whose father, too busy with his mistresses, did not think of the son who was waiting desperately for him on the corner of the street, a child abused and abused and abused by good friends of the family and despite repeated calls for help, a mother who saw only through the eyes of a lover. A child who by the tyranny of his older brother could not sleep at night and whose disastrous school results were put to the credit of the one who was suffering.
Repeated bullying and punishment, the ugly duckling was me. I’ve always wondered what i could have done to deserve to fall into this soup full of pustules and hatred.
My family, for me, today, are my friends, those i choose and not what life imposes on me. I cried all the tears of my being, i questioned myself a thousand times, i felt guilty and wrongly !
Life has allowed me to love those who have been able to open their hearts to me. I am happy today with how little i have and believe me i am much richer than many of you.
