Science et vie:

Quand l’océan devient phosphorescent en Tasmanie

Le phénomène, observé en plusieurs endroits de l’île, est parfaitement naturel. On se croirait presque dans le film « Avatar »

Un étrange phénomène attire les curieux en Tasmanie. Le long d’une plage, près de George Town, dans le nord de cette île du sud-est de l’Australie, l’océan est soudainement devenu phosphorescent. En pleine nuit, l’eau s’est illuminée d’une lumière bleue quasi surnaturelle.

La magie de la bioluminescence

Le phénomène est en réalité parfaitement naturel. Il est le résultat de la bioluminescence : l’émission de lumière par des êtres vivants, comme le décrit Arte. Dans les eaux de Tasmanie, ce halo lumineux bleuté est produit par un petit organisme vivant unicellulaire appelé Noctiluca scintillans. Ce minuscule prédateur marin, qui se nourrit de plancton, génère de la lumière afin d’attirer ses proies.

Produire de la lumière permet à de nombreuses espères marines de survivre. Si la bioluminescence sert d’appât à certaines, elle fait office de camouflage pour d’autres.

Știință și viață:

Când oceanul devine fosforescent în Tasmania

Fenomenul, observat în mai multe locuri de pe insulă, este perfect natural. Aproape ca în filmul „Avatar”

Un fenomen ciudat atrage oameni curioși în Tasmania. De-a lungul unei plaje de lângă George Town, în nordul acestei insule din sud-estul Australiei, oceanul a devenit brusc fosforescent. În miezul nopții, apa s-a luminat cu o lumină albastră aproape supranaturală.

Magia bioluminiscenței

Fenomenul este de fapt perfect natural. Este rezultatul bioluminiscenței: emisia de lumină de către ființele vii, așa cum o descrie Arte. În apele Tasmaniei, acest halou luminos albăstrui este produs de un mic organism viu unicelular numit Noctiluca scintillans. Acest mic prădător marin, care se hrănește cu plancton, generează lumină pentru a atrage prada.

Producerea de lumină permite multor specii marine să supraviețuiască. Dacă bioluminiscența servește drept momeală pentru unii, pentru alții servește drept camuflaj.

Science and life:

When the ocean becomes phosphorescent in Tasmania

The phenomenon, observed in several places on the island, is perfectly natural. Almost like being in the movie « Avatar »

A strange phenomenon is drawing curious people to Tasmania. Along a beach near George Town in the north of this southeastern Australian island, the ocean suddenly turned phosphorescent. In the middle of the night, the water lit up with an almost supernatural blue light.

The magic of bioluminescence

Vivre c’est risquer de…

 » Rire, c’est risquer de paraître fou, pleurer, c’est risquer de paraître sentimental. Tendre la main, c’est risquer de s’engager, montrer ses sentiments, c’est risquer de s’exposer. Faire connaitre ses idées, ses rêves, c’est risquer d’être rejeté. Aimer, c’est risquer de ne pas être aimé en retour, vivre, c’est risquer de mourir. Espérer, c’est risquer le désespoir, essayer, c’est risquer d’échouer.
Mais il faut prendre des risques car le plus grand danger dans la vie, c’est de ne rien risquer. Celui qui ne risque rien, ne fait rien, n’a rien, n’est rien. Il peut éviter la douleur, mais il n’apprend rien, ne ressent rien, ne peut ni changer ni évoluer. Enchaîné à ses certitudes,
c’est un esclave qui a perdu toute liberté.
Seul celui qui risque est libre. Le pessimiste se plaint du vent, l’optimiste espère qu’il va changer et le réaliste ajuste ses voiles ».

William Arthur Ward
Via Calou Louve

A trăi înseamnă a risca…

„A râde înseamnă a risca să arăți nebun, a plânge înseamnă a risca să te simți sentimental. A-i ajuta pe ceilalți înseamnă să riști să te implici, să-ți arăți sentimentele înseamnă să riști să te expui. Ideile, visele, înseamnă că riscăm să fim respinși. A iubi înseamnă a risca să nu fii iubit la întoarcere, a trăi înseamnă a risca să mori, a spera înseamnă a risca disperarea, a încerca înseamnă a risca eșecul.
Dar trebuie să-ți asumi riscuri pentru că cel mai mare pericol în viață este să nu riști nimic. Cine riscă nimic, nu face nimic, nu are nimic, nu este nimic. Poate evita durerea, dar nu învață nimic, nu simte nimic, nu se poate schimba sau evolua. Cât despre certitudinile lui,
este un sclav care și-a pierdut toată libertatea.
Doar cel care riscă este liber. Pesimistul se plânge de vânt, optimistul speră că se va schimba, iar realistul își reglează pânzele.

William Arthur Ward
Via Calou Louve

To live is to risk…

“To laugh is to risk appearing mad, to cry is to risk appearing sentimental. Reaching out is risking commitment, showing your feelings is risking exposing yourself. ideas, dreams, is to risk being rejected. To love is to risk not being loved in return, to live is to risk dying. To hope is to risk despair, to try is to is to risk failure. But you have to take risks because the greatest danger in life is to risk nothing. He who risks nothing, does nothing, has nothing, is nothing. He can avoid pain, but he learns nothing, feels nothing, cannot change or evolve. Chained to his certainties, he is a slave who has lost all freedom. Only he who risks is free. The pessimist complains about the wind, the optimist hopes it will change, and the realist adjusts his sails.

William Arthur Ward
Via Calou Louve

Stéphane Guibert / Rares Mihai Florescu

Ces créatures dégoutantes qui veulent notre bien

Les Cloportes

Vous les avez rencontré en soulevant une brique ou un objet humide, vous vous êtes peut-être même senti dégoûté et vous vous êtes même demandé ce que la nature pensait quand elle les a créé.
Eh bien, nous vous disons que les oniscidés, mieux connus sous le nom de « cloportes », sont un sous-ordre des crustacés isopodes terrestres dont la fonction dans la création n’est ni plus ni moins que celle d’éliminer les métaux lourds comme le mercure, le cadmium et le plomb de la terre, extrêmement nocifs pour les humains.
Ils contribuent au nettoyage des sols et des aquifères et confirment une fois de plus la sagesse de la nature !
Ne leur faîtes pas de mal.

Aceste creaturi dezgustătoare care vor binele nostru

Woodlice

I-ai întâlnit în timp ce ridicai o cărămidă sau un obiect umed, poate chiar te-ai simțit dezgustat și chiar te-ai întrebat ce gândea natura când le-a creat.
Ei bine, vă spunem că oniscidele, mai cunoscute sub numele de păduchi, sunt o subordine a crustaceelor ​​izopode terestre a căror funcție în creație nu este nici mai mult, nici mai mică decât aceea de a îndepărta de pe pământ metalele grele precum mercurul, cadmiul și plumbul, care sunt extrem de nociv pentru oameni.
Ele contribuie la curățarea solurilor și a acviferelor și confirmă încă o dată înțelepciunea naturii!
Nu-i răni.

These disgusting creatures who want our good

Woodlice

You have encountered them while lifting a brick or a wet object, you may have even felt disgusted and even wondered what nature was thinking when it created them. Well, we tell you that the oniscidae, better known as woodlice, are a suborder of terrestrial isopod crustaceans whose function in creation is neither more nor less than that of eliminating heavy metals such as mercury, cadmium and lead from the earth, which are extremely harmful to humans. They contribute to the cleaning of soils and aquifers and once again confirm the wisdom of nature! Don’t hurt them.

Stéphane Guibert / Rares Mihai Florescu