On choisit ses amis, pas sa famille
Lorsque la vie se conjugue avec souffrance et cauchemars
Ils sont nombreux ces gosses mal aimés, ces oubliés, ces cabossés de la vie, ces gosses qui n’ont pas eu d’autre choix que de subir et de pleurer en silence.
Je suis un enfant non désiré, un de ceux dont le père trop afféré par ses maîtresse ne pensait pas au fils qui l’attendait désespérément au coin de la rue, un enfant violenté et violenté et violenté par les bons amis de la famille et malgré les appels au secours à répétition, une mère qui ne voyait qu’au travers des yeux d’un amant. Un enfant qui par la tyrannie de son frère ainé ne pouvait pas dormir la nuit et dont les résultats scolaires désastreux étaient mis au crédit de celui qui souffrait.
Brimades et punitions à répétition, le vilain petit canard c’était moi. Depuis toujours, je me demande ce que j’ai bien pu faire pour mériter de tomber dans cette soupe pleine de pustules et de haine.
Ma famille, pour moi, aujourd’hui, ce sont mes amis, celles et ceux que je choisi et non pas ce que la vie m’impose. J’ai pleuré toutes les larmes de mon être, je me suis mille fois remis en question, je me suis culpabilisé et à tord !
La vie m’aura permis d’aimer celles et ceux qui on su m’ouvrir leur cœur. Je suis heureux aujourd’hui du peu que j’ai et croyez-moi, je suis bien plus riche que beaucoup d’entre vous.
Dédié aux gosses de l’infortune.
Stéphane Guibert
*****
Ne alegem prietenii, nu familia
Sunt un copil nedorit, unul dintre cei al căror tată prea ocupat cu amantele sale nu s-a gândit la fiul care îl aștepta cu disperare la un colț de stradă, la un copil violat de buni prieteni de familie și în ciuda apelurilor repetate pentru ajutor, la o mamă care nu putea vedea decât prin ochii iubitului ei. Un copil care, din cauza tiraniei fratelui său mai mare, nu putea dormi noaptea și ale cărui rezultate școlare dezastruoase i-au fost reproșate.
Bullying și pedepse repetate, rățușca urâtă eram eu. M-am întrebat întotdeauna ce aș fi putut face pentru a merita să cad în această supă plină de pustule și ură.
Familia mea, pentru mine, astăzi, sunt prietenii mei, cei pe care îi aleg și nu ceea ce îmi impune viața. Am plâns toate lacrimile ființei mele, M-am îndoit de mine, M-am simțit vinovat dar m-am înșelat.
Viața mi-a permis să-i iubesc pe cei care mi-au putut deschide inima. Sunt fericit astăzi cu cât de puțin am și credeți-mă că sunt mult mai bogat decât mulți dintre voi.
Dedicat copiilor nenorocirii.
Stéphane Guibert
*****
We choose our friends, not our family
When life combines with suffering and nightmares
There are many kids unloved, these forgotten, these dented of life, these kids who have no other choice but to suffer and cry in silence
I am an unwanted child, one of those whose father, too busy with his mistresses, did not think of the son who was waiting desperately for him on the corner of the street, a child abused and abused and abused by good friends of the family and despite repeated calls for help, a mother who saw only through the eyes of a lover. A child who by the tyranny of his older brother could not sleep at night and whose disastrous school results were put to the credit of the one who was suffering.
Repeated bullying and punishment, the ugly duckling was me. I’ve always wondered what i could have done to deserve to fall into this soup full of pustules and hatred.
My family, for me, today, are my friends, those i choose and not what life imposes on me. I cried all the tears of my being, i questioned myself a thousand times, i felt guilty and wrongly !
Life has allowed me to love those who have been able to open their hearts to me. I am happy today with how little i have and believe me i am much richer than many of you.
Dedicated to the kids of misfortune.
Stéphane Guibert
